Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

că asta se şi întîmplă de facto. Totul este diferit. Cu alte
cuvinte, nou-veniţii sunt diferiţi de săteni în aproape orice.
Asemenea oricărei ciocniri, se produc şi răni. Din aceste motive,
relaţiile între cele două categorii sunt reduse. Pentru
cei care deţin doar case de vacanţă, relaţiile sunt şi mai
tensionate întrucât poziţia lor e ca un câmp de luptă. În
absenţa lor, proprietăţile le sunt distruse iar multe din bunurile
mobile, furate. Pentru cei care locuiesc permanent,
tensiunile sunt aplanate sau gestionate într-o lungă călătorie
a acceptării. Mă voi opri şi asupra termenului local pentru
nou-veniţi - vinituri. Este vorba despre un termen generalizat,
cel puţin pentru Transilvania, în a-i numi pe nou-veniţi
care, după cum bine observă Liviu Chelcea 53 , desemnează
o identitate socială stigmatizată, în cazul cercetării sale, ca
urmare a unei anumite geografii simbolice. În cercetarea
mea stigmatul este oferit mai mult de o relaţie între băştinaşi
şi nebăştinaşi 54 . Acest termen are întotdeauna o conotaţie
peiorativă chiar dacă persoana căreia îi este adresat
este, ca să spunem aşa, „respectabilă“ sau „mai respectabilă“
decât adresantul. Nu mi-am propus să dezbat originea
cuvântului, dar e de presupus că are o mare legătură
cu stabilirea bazelor unei comunităţi şi, mai ales, cu fluxul
permis de comunitate în acceptarea unor noi membri. În
trecut, pentru comunităţile închise, una dintre modalităţile
de inserţie într-o comunitate nouă era căsătoria, ceea ce
făcea ca nou-venitul să fie lipsit de orice privilegiu, uneori
chiar de unele drepturi. Pe de altă parte, cred că mult mai
interesantă, din acest punct de vedere, este focalizarea pe
un alt aspect: faptul că nu ţi se cunoaşte familia de origine
presupune o sursă de mefienţă pentru comunitate. Consider
că acesta este principalul motiv al neacceptării, şi nu
neapărat singurul. Tot ceea ce cunosc despre tine este, de
fapt, persoana ta. Până şi sistemul de denominaţie ţărănesc
arată apartenenţa 55 şi prin modul lui de utilizare într-o
53. Liviu Chelcea, Puiu Lăţea, Op.cit., p. 93.
54. Vintilă Mihăilescu (coord.), Vecini şi vecinătăţi în Transilvania,
Paideia, 2002, p. 139
55. Elena Bărbulescu, Dulce cu amar se mâncă. Eseu de etnologie
privind cuplul în mediul rural, Presa universitară clujeană, 2009, p.158.
82