Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

povestesc despre sursa şi motivaţiile alegerii lor. După ce
ascultă cu toţii, pe întuneric, o piesă muzicală, se aprinde
lumina, anunţând terminarea evenimentul propriu-zis. Unii
pleacă imediat, dar marea majoritate se deplasează în mica
bucătărie unde se poate fuma şi în care schimbă impresii
despre ce s-a întîmplat în seara respectivă. După o perioadă
şi aceştia părăsesc, la rândul lor, locuinţa. Amfitrionul rămâne
singur şi începe să-şi rearanjeze locuinţa pentru a-i reda
aspectul obişnuit.
Textul de mai sus nu este o descriere a întâlnirii membrilor
unei secte religioase şi nici a unei şedinţe a unei organizaţii
de tip Avon, ci descrierea unei reprezentaţii la lorgean
theatre, teatrul de apartament care şi-a desfăşurat activitatea
(cu o pauză de patru luni), între decembrie 2008 şi
decembrie 2009. Lorgean theatre a devenit în scurt timp,
printr-un PR nişat, bazat pe sistemul word of mouth (la care
se adaugă şi Facebook), un fenomen cultural underground
destul de popular în special în mediul de hipsteri/urbani, fiind
reprezentativ pentru cultura DIY (Do it Yourself) şi aflânduse
în sincronicitate cu alte manifestări din aceeaşi categorie,
tot mai prezente în România, mai ales după 2007. Am ajuns
să abordez acest subiect într-un mod mai puţin simplu decât
ar putea să pară, având în vedere că amfitrionul din „cronica”
de mai sus e autorul acestor rânduri, iar lorgean theatre
a apărut şi s-a dezvoltat în garsoniera de 30 de mp în care
locuiesc din anul 2006. În prima fază, l-am privit mai mult
ca pe un fel de teren de joacă, care îmi oferea atât posibilitatea
de a avea contact direct cu mediul artistic, cât şi de
a experimenta idei performative şi artistice într-un mod pe
care, teoretic, îl puteam controla în totalitate, de la conţinutul
reprezentaţiilor, la numărul şi chiar numele spectatorilor.
Între timp a devenit un fel de slujbă permanentă, transformându-mă
într-un manager de teatru, căutând proiecte noi
şi soluţii de a menţine „afacerea” în atenţie. După câteva
luni am realizat că, transformându-mi casa într-un spaţiu
public, am devenit eu însumi subiectul unui experiment, ale
cărui amploare şi profunzime nu aveam cum să le anticipez
în momentul deschiderii „stagiunii”. De-a lungul proiectului,
relaţia cu spaţiul meu privat s-a modificat treptat şi a fost
336