Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

Întrevederea cu unul dintre directorii acestor asociaţii,
Larisa, a avut loc în apartamentul în care lucra ca asistentă
familială. Discursul său părea sigur şi liniştit; nu am observat
acea înstrăinare caracteristică multor persoane angajate
în serviciul de îngrijire la domiciliu. La începutul interviului,
mi-a făcut o recomandare privind o discuţie care m-ar fi
putut interesa în contextul lucrării: în Ivrea, o comună din
provincia Torino, locuia o consilieră locală care lucrase ca
asistentă familială pentru un angajat al primăriei. Nu am reuşit
să am această întâlnire, dar recomandarea însemna o
încurajare că ceea ce în datele sondajelor părea a fi un fenomen
restrâns nu era atât de greu de găsit pe teren. Mulţi
dintre oamenii pe care îi căutam aveau cunoştinţă unul de
celălalt şi păreau să alcătuiască ceea ce D. Sandu numea
„lumi sociale ale migraţiei“, adică „spaţii de viaţă“ în care
există o unitate a modelelor de gândire şi acţiune, în care
indivizii tind să formeze reţele sau comunităţi întărite fie de
locuirea în proximitate teritorială, fie de procesele de comunicare
(Sandu, 2010).
În ţară era profesoară de matematică. În România a fost
cadru didactic. A lucrat ca profesoară de matematică timp
de 18 ani. Salariul era de aproape 100 de euro, venit pe
care şi-l completa dând meditaţii după orele de curs. Din
banii câştigaţi „nu o ducea rău, dar nici foarte bine“, ci trăia
„la nivelul unui profesor român“. Trecuse printr-un divorţ în
urmă cu mai mulţi ani şi locuia împreună cu fiul ei. A considerat
că nu-i va putea asigura bunăstarea dorită din salariul
de profesor şi, sfătuită de o colegă care lucrase în Italia, s-a
hotărât să plece şi să încerce o experienţă nouă.
În Italia are o viaţă dublă: „una badante“ şi preşedintele
unei asociaţii culturale. Plecarea în Italia urma să fie o încercare
de o lună după care să hotărască dacă se întoarce în
România sau îşi prelungeşte şederea. La primul loc de muncă
a stat doar două săptămâni. Trebuia să ingrijeasca o bătrână
bolnavă de Alzheimer. Perioada i s-a părut cu atât mai
dificilă cu cât era prima experienţă ca asistentă familială.
Nici la al doilea loc de muncă nu a putut rămâne mult timp.
Angajată de o fostă profesoară de limba italiană, Larisa a
avut o relaţie bună cu aceasta, însă programul de lucru era
45