Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

pentru „distracţie“. Nu există invitaţii gratuite, locuri mai
bune sau mai prost situate. Faptul că, în loc să se plătească
bilet, trebuie să aducă obiecte, îi derutează. Spectatorii nu
au cum să valorizeze iniţial (şi, de cele mai multe ori, nici
după) obiectul pe care-l aduc, şi nici ceea ce urmează să
primească în schimbul lui. „Valoarea, obiect principal al ştiinţei
economice, nu-şi află lămurirea decât în considerarea simultană
a ambilor poli ai activităţilor omeneşti: osteneala şi
folosul“ (Mircea Vulcănescu apud Mihăilescu, 2007, p. 141).
Această necunoaştere axiologică pregăteşte terenul pentru
„emanciparea“ spectatorilor. Astfel, spectatorii şi performerii
şi gazda „dau, primesc şi restituie“ conform principiului maussian,
după următoarea schemă:
Marea majoritate a antropologilor par să fie de acord că
schimbul/darul poate fi un posibil model moral şi principiu
din perspectiva cărora pot fi privite relaţiile sociale din societăţile
moderne (Mihăilescu, 2007, p. 146). Dezvoltarea
culturii de apartament, nebazată pe interese materiale, în
care graniţa dintre artist şi audienţa lor (văzuţi nu ca individualităţi,
ci ca reprezentaţi ai unor colectivităţi), poate că
anunţă apariţia lui homo donatur despre care scrie Caille 401 .
Poate că e vremea ca homo economicus să înceapă să-şi
facă bagajele.
401. Allan Caille, Critica raţiunii utilitare, Dacia, Cluj-Napoca, 2000.
354