Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

Ştii cum e... Eşti în ţară, faci o şcoală, că speri că, bă, poate o
să fie mai bine decât nefăcând nimic, şi încerci să te descurci
aşa... Te ajută şcoala, nu zic nu, dar mai mult e o... Bun, să
zicem că te ajută. După care începi să lucrezi în ţară... La momentul
respectiv gândirea era foarte clară, am făcut şcoala,
mă angajez aicea, am găsit locul ăsta de muncă care e binişor.
Ce naiba să fac eu în Italia? Da, eventual să mă duc într-o vizită
să văd ce mişto e în Torino, dar e normal eu să stau aicea,
aici e viaţa mea, în România, acasă, nu? Şi ăsta era modul de
gândire, după care intervine o dezamăgire, să nu zic altfel... O
dezamăgire de ţară, de... Vezi că nu prea câştigi bine, că lucrurile
sunt cam grele, mai ales în Valea Jiului, unde lucrurile sunt
mai nasoale... Dacă erai într-un oraş mai mare, în Bucureşti să
spunem, poate era altceva, în Valea Jiului în schimb ce naiba să
faci? Este cam nasol acolo. Şi atunci intervine, hai... Scârbă... E
cam mult spus... Dar, oricum te cam saturi, ştii, pe de o parte,
iar pe de altă parte vezi că în august vin toţi acasă cu maşini, cu
ţoale, cu fiţe... Ei, fiţele nu se bagă în seamă, dar oricum. Şi vin
şmecheri, ştii, de prin Italia, de prin Franţa, Spania, Portugalia,
Germania. Şi, te pune pe gânduri, ştii? Dă-o încolo, au reuşit
atâţia, eu de ce nu aş reuşi?! Şi atunci se pune în discuţie, plec,
stau, ce naiba fac (Augustin, inginer/ajutor mecanic)?
Figura 1: Cazul I. Parcurs ocupaţional în România
În Italia: „băiat bun la toate“ într-un service auto.
Ajuns în Italia, şi-a căutat o slujbă apelând la agenţiile
de plasare a forţei de muncă. A depus la fiecare agenţie
o copie a CV-ului şi a aşteptat. Prima slujbă i-a fost însă
39