Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

Se citeşte tristeţea în ochii copiilor lui Vasile Hodiş
Înainte de toate, tăiatul profesionist al porcilor este considerat
o „meserie“: avem deci de-a face în Feiurdeni cu o
anumită profesionalizare a activităţii. Meseriaşul, măcelarul
în cazul nostru, stăpâneşte această practică mai bine decât
alţi consăteni; dar, esenţial, pentru a fi un bun meseriaş,
trebuie să îţi placă meseria. Lui badea Cornel, tăiatul animalelor
i-a plăcut:
Asta vreau să spun, că măcelăria asta, înjunghiatul, tăiatul animalelor...
ar trebui să zic aşe, ca şi meseria de strungar, că
trebuie să-ţi placă meseria ca să o practici. Deci io nu pot zice
că îmi place să omor animale, dar fiind necesarul de a face, că
doară trebuie să trăim. Şi cine?... Cine? că dacă nu există un
măcelar, atuncea nu taie nimeni şi nu mănâncă nimeni carne,
nu? Mâncăm numai vredeţuri, ca ăia... dar până la urmă o să
se găsească unul la care i jenă să smulgă morcovul din pământ,
nu mai mănâncă, sau cartoful, sau salata... păi cineva trebuie
să facă şi treaba asta. Păi meseria asta mi-o plăcut pă undeva
zis, că no, îi meserie bărbătească, de bărbat, de cutare şi am
învăţat-o de la socrul“ (Fodorean Cornel, n. 1948).
În textul de mai sus, badea Cornel îşi justifică activitatea ca
măcelar, prin prisma utilităţii sociale – cineva trebuie să o
facă –, dar vedem că el asociază meseria cu anumite reprezentări
ale masculinităţii – meserie de bărbat. Fără îndoială
că tăierea porcului este o activitate masculină, dar oare mila
94