Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

o relaţie care aduce în prin plan, deopotrivă, elemente de
continuitate, dar şi elemente de ruptură.
Am structurat expunerea pe trei paliere, fiecare dintre
acestea reprezentând câte o situaţie dintre cele prezentate
mai sus, ca fiind definitorie pentru sintagma ţărani de duminică.
Primul caz
După cum am spus, am ajuns în contact cu acest subiect
acum aproape douăzeci de ani, când am început să efectuez
cercetări de teren, în special în Transilvania. La început,
prima impresie privind satele româneşti era că acestea sunt
în mare parte depopulate şi că media de vârstă a locuitorilor
lor era cam de şaizeci de ani, cu familii compuse din doi
membri: soţul şi soţia. Impresia nu era una hazardată, se
înscria într-o idee mai generală despre situaţia de la ţară.
Acum pot să spun că aceasta este imaginea corectă pentru
cele cinci zile lucrătoare ale săptămânii. Dacă vorbim de
sâmbătă sau duminică, situaţia era şi este şi în prezent cu
totul alta, desigur uşor diferită de la sat la sat, dar în orice
caz numărul persoanelor prezente într-o gospodărie nu numai
că se dublează, ci poate creşte chiar mai mult. Acest
lucru se datorează faptului că o parte sau chiar toţi copiii
care locuiesc la oraş vin acasă, împreună cu familiile lor.
Consider interesant, într-un mod cât se poate de particular,
faptul că folosesc termenul „acasă“ pentru un spaţiu în care
nu mai locuiesc permanent, care de facto a rămas un spaţiu
al părinţilor lor, ei având la rândul lor o casă, un acasă al
nucleului familial, la oraş. Trebuie să recunosc că aceasta
este sintagma care mă face să aduc în discuţie elementul de
continuitate al relaţiei urban-rural. Este ceea ce mă face să
merg mai departe în a considera familia 50 – ca elementul de
convergenţă – factorul cheie ce contribuie în mod esenţial la
50. Ioan Bolovan, Sorina Bolovan, Transylvania until World War I:
demographic Opportunities and Vulnerabilities (II), in Transylvanian Review,
vol. XVIII, no.2, Summer 2009, pp. 133-146.
78