Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

utilitară nu reduce cu nimic valoarea simbolică a unei acţiuni,
la lorgean theatre pot fi regăsite toate cele trei etape
standard ale acestui ritual: separarea, liminare, integrare.
Astfel, prima fază a spectacolului e o însumare de rituri de
separare, alcătuite dintr-o serie de interdicţii (indicaţia de a
găsi şi prezenta un obiect fără care spectatorul nu poate accede,
obligarea anunţării unei eventuale neprezentări, punctualitate,
obligaţia de a veni singur într-un loc necunoscut).
Sunt incluse şi mici ritualuri de deplasare, de acasă până la
sediul „teatrului” din faţa blocului până în apartament, călătoria
cu liftul alături de necunoscuţi 392 .
Această etapă durează până în momentul în care, în prologul
piesei, e enunţată de către amfitrion seria de interdicţii
specifice spaţiul public. Din acest moment începe etapa liminală,
în care actorii performează, audienţa devine activă,
urmând să performeze la rândul ei. Se pun bazele communitas-ului
393 , în care oameni necunoscuţi experimentează o
situaţie de dezordine acceptabilă, în care se produce o dezmembrare
a relaţiilor sociale, a normelor de comportament.
Punctul final al limenului îl constituie ascultarea piesei muzicale
de la sfîrşitul reprezentaţiei, marcând începerea (re)
integrării şi accentuând statutul de comunitate indistinctă.
Urmează socializarea de după. Spectatorii nu mai sunt nişte
necunoscuţi unii pentru alţii, au trecut deja printr-o experienţă
comună. Poartă urmele ştampilei de la intrare, au la ei
chitanţa care le dovedeşte că au fost prezenţi la reprezentaţie.
Sunt invitaţi telefonic sau prin e-mail să scrie povestea
obiectului, apoi crează împreună o expoziţie. Vor face parte,
392. „De-un ritualism asumat, momentul a fost organizat cu toate
manierismele mersului la teatru. Ni s-a precizat ora exactă la care
trebuia să ne aflăm în faţa blocului. La intrarea în bloc, o maestră de
ceremonii cu pălărie ne-a întâmpinat şi condus până în apartament. Totul
era aranjat impecabil. Garderoba, gazda în papillon, scena, oameni
semicunoscuţi sau intimate strangers, umbre şi lumini. Amestecul ăla de
familiaritate şi formalism…“ (Xandra P., blog personal, acum desfiinţat).
Am nimerit ieşirea şi vedeam încă vreo doi-trei indivizi intrând timid în
scară. Uşor timizi să ne vorbim în lift şi chiar şi la uşă, unde câţiva nu
aveau curaj să intre. (Monica Alice Marinescu, spectator).
393. Turner, 2005, p.14.
348