Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

fapt ce face ca ritualul să reprezinte un act transformator,
care relevă clasificări majore, categorii şi contradicţii
ale proceselor culturale.
– Situându-se între două stadii sociale, ritualurile creează
o stare de liminalitate, „o situaţie legitimizată de
independenţă faţă de constrângerile culturale şi clasificările
sociale“ 256 . Liminalitatea, prin opoziţie cu structura
socială normală (societas), face posibilă o communitas,
adică „o comunitate relativ nediferenţiată şi nestructurată
sau rudimentar structurată“ 257 .
– Interstiţiul liminal le permite participanţilor să experimenteze
„modul subjonctiv“ în care îşi pot „exprima
dorinţe, formula ipoteze, supoziţii, posibilităţi: ar putea
sau ar fi putut fi aşa“ 258 .
– În timpul procesului ritual, în special pe durata intervalului
liminal, societăţile experimentează o formă de dezordine
acceptabilă care este produsul unei dezmembrări
a sistemului uzual de clasificare, a valorilor şi a comportamentului
cotidian (normelor). După această perioadă
de „împovărare structurală şi îmbogăţire simbolică“ 259
are loc un proces lent de reconstituire (re-membering).
– În societăţile moderne, unele „faze istorice... sunt în
multe privinţe omoloage perioadei liminale a ritualurilor
din societăţile stabile şi repetitive“ 260 . Dar, potrivit lui
Turner, societăţile noastre sunt mai mult liminoide decât
liminale; de fapt, oportunităţile de schimbare (şi criză)
sunt acum mai numeroase; criticismul sociocultural „nu
mai este o problemă de interfaţă între structuri fixate, ci
una de dezvoltare holistică“ 261 .
În viziunea lui Turner, „liminalitatea rupe pânza obiceiurilor
şi eliberează speculaţia (…). Liminalitatea este prag al
ipotezelor primitive, acolo unde există o anumită libertate
256. Ibidem, p. 94.
257. Idem.
258. Ibidem, p. 95.
259. Idem.
260. Idem.
261. Idem.
261