Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

culese prin interviuri cu pacienţi astmatici. Ne referim aici la
teoria organismică a simptomelor elaborată de Kurt Goldstein
şi la teoria sănătăţii ca normativitate elaborată de
Georges Canguilhem.
Strategiile corporale folosite de subiecţi, în raport cu
oboseala fizică (evitare/confruntare) verifică, pe de o parte,
teza lui K. Goldstein care arată că percepţia subiectivă
de către individ a dificultăţii sarcinilor pe care le are de îndeplinit
deţine un rol major atât în instalarea senzaţiei de
oboseală cât şi a oboselii obiective (măsurabile cu instrumente
adecvate). Pe de altă parte, ele verifică teza lui G.
Canguilhem care arată că adaptarea indivizilor la mediul lor
de viaţă este activă, nu pasivă. A fi sănătos înseamnă a fi
capabil să te adaptezi şi să depăşeşti obstacolele: „ceea ce
caracterizează sănătatea este posibilitatea de a transcende
o normă, de a tolera infracţiuni şi de a institui noi norme ca
răspuns. Această calitate este denumită normativitate“ (A.
Buchanan, 2007: 149). În pofida oboselii fizice, pe care corpul
astmaticilor o resimte atunci când trebuie să facă eforturi
(fizice), voinţa şi intenţia normativă 420 îi face pe aceştia
să-şi depăşească limitele şi să-şi antreneze organismul astfel
încât să facă faţă unor solicitări fizice din ce în ce mai
intense, ceea ce le permite, pe de o parte, să nu mai simtă
cu aceeaşi acuitate diferenţa calitativă între înainte şi după
(debutul bolii), iar pe de altă parte, să ducă o viaţă cât mai
apropiată de „normal“.
Strategia de evitare a oboselii face parte dintr-un ansamblu
mai larg de „strategii de evitare” prin care subiecţii
încearcă, pe cât este posibil, să elimine din mediul lor ambiant
acele elemente care sunt bănuite sau chiar dovedite
(ştiinţific) că ar avea un rol declanşator al crizei de astm:
420. Deşi la nivel fizic, corporal, bolnavii de astm nu sunt „normativi“,
ei sunt normativi la nivel psihic, supracompensând astfel deficienţele
somatice. Bolnavii construiesc şi o serie de „teorii explicative laice“
cu privire la aceste strategii şi la efectele pe care ele le au asupra
propriului organism. Intervine aici şi asumarea/lipsa asumării rolului de
bolnav care, lucru surprinzător, este problematică pentru această clasă
de subiecţi.
386