Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

şi primii manageri (care sunt, în general, tot artişti) care
oferă cadre pentru dezvoltarea producătorilor sau artiştilor
independenţi. Astfel, Grandma’s Backyard, de la târg de vechituri
mai cool, s-a dezvoltat într-un spaţiu în care artişti
independenţi (designeri de haine şi obiecte, artişti plastici,
chiar şi producători de dulciuri) îşi pot vinde creaţiile.
În 2009, artistul şi curatorul Mircea Nicolae îşi deschide o
galerie de artă în propria sufragerie, Galeria 29, fotograful
Claudiu Cobilanschi transformă un garaj într-un loc care
„generează evenimente culturale”, Paradis Garaj, iar Luiza
Alecsandru inaugurează MAMA (Muzeul de Artă Modestă de
Apartament), care a funcţionat din decembrie 2009 până în
martie 2010. Lorgean theatre face parte din aceeaşi categorie
de „instituţie” culturală alternativă, neoficială, dependentă
de personalitatea celui care a iniţiat-o. „Mişcarea DIY
e despre folosirea a orice poţi să apuci cu mâinile pentru a-ţi
sculpta propria identitate culturală: versiunea ta proprie a
orice crezi că lipseşte în cultura mainstream. Îţi poţi produce
propria revistă, înregistra un album, publica o carte în câteva
exemplare – eterna fascinaţie a acestei mişcări este că
oricine poate deveni artist. Ideea e să te implici.” (Spencer,
2008, p. 11)
E important de semnalat şi aspectul politic care marchează
opoziţia dinspre spaţiul privat şi cel public. În statele cu
regimuri despotice, spaţiul privat a reprezentat o supapă
pentru artiştii vremii, care s-au putut manifesta în afara
controlui ideologic din instituţiile oficiale. În timpul comunismului,
în Uniunea Sovietică apartamentele actorilor şi regizorilor
găzduiau piese de teatru ale autorilor interzişi. În
Romania, cunoscutul artist Ion Grigorescu organiza în anii
‘80 o serie de performance-uri în propria locuinţă 383 . Statutul
383. Ion Grigorescu was preoccupied, in his early actions (1974-
1978), with problems of composition and „visual mechanics as a partner
in the performance“. Consequently, he staged his performances before
a camera. The sources of Grigorescu’s first body actions (as well as his
political performances) must be sought in his concern with the problem
of „realism“ and „reality“. Grigorescu combined painting and photography,
producing photo montages that represented an ironic reaction to
the ideological directives of Socialist realist aesthetics. At that time his
actions were dedicated to the values of „real“, everyday life, and the
339