Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

niciun cod elaborat, o solidaritate dincoace de comunicare,
sunt note care le grupează, alături de faptul că participanţii
sunt în acelaşi timp actori şi spectatori“ (p. 104).
În linii mari, Ceauşu consideră că ceremonia „este o formă
de activitate cultică sau laică, reglementată în vederea unei
consacrări sau a unei confirmări solemne, periodice sau ocazionale,
exercitată de către un grup sau în prezenţa unor
participanţi – spectatori care se împărtăşesc din aceleaşi valori.
Ceremonia sacră poate fi magico-mitologică sau magico-religioasă,
iar cea profană poate fi civilă, administrativă
sau militară, fără însă a se confunda cu eticheta“ (p. 105).
Mihai Pop vede în ceremonie „o parte a obiceiului, constituit
dintr-o secvenţă organizată de acte solemne, îndătinate, cu
conotaţii primordiale de bună cuviinţă“ 235 .
Din definiţiile enunţate se desprinde faptul că, aidoma
ritului, ceremonialul ţine de sfera cultică sau laică – ambele
de natură primordială –, consacră sau confirmă un eveniment
periodic sau ocazional, se bazează pe anumite valori
împărtăşite de către o comunitate, reprezintă un act de performare
bazat pe secvenţe ceremoniale. Datorită faptului că
sunt mai numeroase trăsăturile care apropie cei doi termeni
decât cele care îi disociază, vom îmbrăţişa teza conform căreia
ritul şi ceremonialul sunt ipostaze ale aceleaşi realităţi
sociale.
În sfera ştiinţelor sociale, termenul „ritual“ se aplică asupra
unor manifestări variate: datini (obiceiuri), obişnuinţe,
protocoale de comunicare, ceremonii, etichete, convivialităţi,
performanţe (teatralizări) etc.
Ceremonialul ca instanţă de control social
Vasile Golban opinează că nevoia de ceremonial – apărut
odată cu primele forme de organizare socială – „s-a făcut
simţită înainte de a se statornici în conştiinţă sub forma unor
legi şi norme fixe, ele fiind un indicator sintetic al unor stări
235. Mihai Pop, http://www.ploiesti.ro/equinox/Romana/Atelier%20
21.%20Ianuarie.htm
252