Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

— Deci te înscrii pentru că era concediu de studii, nu? Concediu
fără plată, pentru studii.
— Aţi făcut încă o facultate?
— Nu, m-am tot înscris... De exemplu, noi când am făcut IES
(Institutul de Educaţie Fizică şi Sport) se făceau trei ani. După
aceea, acuma, era vorba de anul patru ca să-l faci pentru că
contează la salariu şi aşa mai departe. Deci m-am înscris de
mai multe ori acolo. După aia am mai făcut aicea universitatea
la terza eta, m-am înscris ultimii doi ani şi am participat la
nişte cursuri din astea... Dar nu, astea nu se mai iau în considerare,
nu e ca o facultate care... Practic o fost ca un fel de
acoperire pentru ca să-mi iau concediu, nu (Maria, profesoară
educaţie fizică/asistentă familială)?
Ocupaţia din timpul liber
În aproape toate cazurile întâlnite, migranţii nu se resemnau
cu ocupaţia deţinută în străinătate, ci încercau să obţină
o poziţie socială mulţumitoare. Printre aceste încercări
se numără: căutarea unei slujbe într-un alt domeniu, implicarea
în activităţile unei organizaţii civice, participarea la
cursuri de formare profesională şi diverse forme publice de
expresie artistică. Mi s-a părut interesantă, în contextul lucrării,
această alăturare a două statusuri inegale: asistenţa
familială şi menajul, pe de o parte, şi arta sau conducerea
unei organizaţii, pe de altă parte. Astfel de poziţii fac parte
din registre sociale diferite şi implică moduri de interacţiune
şi responsabilităţi diferite. Totuşi, adesea, cele două poziţii
nu sunt percepute ca excluzându-se reciproc, căci slujba
remunerată este cea din sectorul secundar, în timp ce alte
activităţi asigură prestigiu, fără a avea neapărat un aport
financiar.
Pentru unii dintre migranţii supracalificaţi există roluri
ocupaţionale care încep după terminarea programului normal
de lucru. Acestea nu sunt pasiuni sau hobby-uri, pentru
că finalitatea lor nu este doar relaxarea sau petrecerea timpului
liber, ci remarcarea într-o altă postură decât cea reprezentată
de „munca de jos“. Rezultatele acestei activităţi sunt
publice şi pot fi privite în expoziţii, ascultate la seminarii sau
conferinţe, citite în presă, regăsite pe pagini electronice sau
înregistrate pe suport electronic. Cazul fondării unor organizaţii
culturale este, desigur, excepţional, dar sugestiv pentru
35