Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

meşte dimensiunea simbolică în care arta, limbajul, mitul
sau religia adaugă valenţe noi şi multiple laturii raţionale a
speciei homo sapiens. Justificarea derivă din faptul că omul
a suferit în procesul evoluţiei sale „o schimbare calitativă“ 195 .
„Împlinirea umană nu mai este posibilă astăzi fără textura
simbolică în care ritul îşi are locul şi în care „întregul progres
uman în gândire şi în experienţă speculează asupra acestei
reţele (n.n. simbolice) şi o întăreşte“ 196 .
În funcţie de natura cercetărilor care i-au fost consacrate,
a şcolilor de gândire care l-au analizat sau a disciplinelor
care l-au adoptat, conceptul de rit nu numai că nu s-a dezambiguizat,
ci, dimpotrivă, a cumulat în jurul său variate
abordări, de o dezarmantă complexitate. Creaţii culturale
special elaborate, în a căror schemă actele secvenţiale se
înlănţuie într-o logică proprie iar cuvintele sunt purtătoarele
unor anumite sensuri şi obiectele încărcate de semnificaţii,
riturile reprezintă şi astăzi o „dimensiune constitutivă a socialului
însuşi“ 197 .
Ritul şi ritualul – concepte antropologice fundamentale
La originea termenului „rit“ stă vechiul cuvânt de sorginte
indo-europeană rta, care desemna ordinea universului, cu
trimitere la echilibrul dintre lumea divină şi cea umană. În
limba latină, ritus desemna, pe de o parte, ordinea actelor
de preamărire a zeilor, pe de alta, sistemul de obligaţii ale
credincioşilor. Termenul era asociat celui de colere, în limba
română „cult“, desemnând ansamblul de rituri legate de un
anumit zeu sau moment ceremonial, şi celui de „religie“,
provenit dintr-o rădăcină indo-europeană, leig, care însemna
„a lega“. J.Z. Smith afirmă că „în perioada Romei şi în
latina folosită de limbajul creştin la începuturile sale, substantivele
religio şi religiones, precum şi adjectivul religiosus
şi adverbul religiose erau cuvinte cultice, care se refereau în
195. Idem.
196. Ibidem, p. 44.
197. Claude Rivière, op. cit., p. 10.
243