Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

– Acceptarea / refuzul statutului de bolnav; are consecinţe
asupra atitudinii faţă de boală, complianţei terapeutice,
identităţii de sine, relaţiilor cu membrii reţelei sociale a
bolnavului;
Î: Nu v-aţi speriat, nu v-aţi panicat în momentul în care aţi
simţit că efortul vă produce criza de astm?
A. M.: Nu, nu mă sperii niciodată, nu. Ce-o fi, o fi. Cât e scris,
ăla e, nu? Ce să spun alta? Stau în pat, să zic: „Sunt bolnav!”.
Î: Da! Sunt bolnav! Nu vă simţiţi...
A. M.: În mod normal asta m-ar enerva groaznic.
Î: Să înţeleg că nu vă consideraţi un bolnav?
A. M.: Nu! (A. M., 50 ani, economist, Bucureşti)
Chestia cu astmul, cu spray-ul, nu mi-a plăcut. Am luat-o, o
simţeam efectiv ca pe o formă de handicap. Să stau eu, să fiu
dependentă de un spray, în condiţiile în care am luat foarte
puţine pastile la viaţa mea, foarte puţine medicamente, şi mi
se părea că dintr-o dată – a fost perioada asta lungă de linişte,
fără afecţiuni serioase, şi devin dintr-o dată dependentă de un
tub. (E. D., 41 ani, psihologă, Bucureşti)
– Atitudine faţă de boală: 1) atitudine combativă; 2) atitudine
evitantă; completează tema comparaţiei înainte /
după debutul bolii prin intervenţia factorilor psihologici
(voinţă, tărie de caracter etc.) în depăşirea dificultăţilor la
nivelul corpului fizic induse de astmul bronşic;
Î: Nu vă stresaţi. Sunteţi unul care gestionează bine stresul...
A. M.: În general, e bine să am probleme.
Î: Vă motivează?
A.M.: Da. Sunt, mi se pare normal, aşa a fost toată viaţa.
(…)
Î: Dar unii după o experienţă de asta de boală şi faptul că nu îţi
intră aer în piept… e destul de dur, e o experienţă dură...
A. M.: Pe mine mă enervează, nu mă face să cad la pat, că sunt
foarte bolnav - nu mă mai mişc de acolo că nu respir ca lumea;
e o prostie groaznică, nu... OK, e o boală, dă-o dracu’! Fă tu
ce ai de făcut înainte şi pe urmă mai vedem, dacă e OK sau...
381