Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

nimica! “ Da’ nu-mi plăcea: tulai, c-aşa îmi era milă de ei! Da’
n-am avut ce face că dacă o zâs: „Du-te, du-te că doară cine să
margă? Tu trebe să meri“ apăi meream şi ţâneam ligheanu’ aco-
le. Mai mere şi pă jos, mai mere... dacă mă temeam, tăt înapoi
mă trăgeam. Poate o dată, ori de două ori l-am luat; dacă nu l-o
mai mâncat nu l-am mai luat“ (Borbei Maria, n. 1941).
Şi în Feiurdeni se credea că dacă la uciderea porcului îi este
cuiva milă de el, atunci porcul nu va muri uşor 67 . Badea
Cornel, ca un măcelar cu experienţă, nu crede asemenea
„zvonuri“:
Şi aici mai umblă un zvon că zice că de aia nu o murit porcul
că la nevastă-mea i-o fost milă, sau „Ţie, măi Vasilică mă, ţi-o
fost milă de porc! “ Şi la bărbaţi, şi la femeie: „De aia, când ai
stat aici şi ţi-o fost milă, de aia nu o murit porcul meu! “ Şi apoi
io am zâs: „Mă, no mereţi mă mai încolo! Dacă îl loveşti cum
trebe, unde trebe, nu există să nu moară“ (Fodorean Cornel
n. 1948).
Dar trebuie să notăm că la moartea porcului noţiunea de
„milă“ joacă un rol central: moartea şi mila sunt incompatibile.
Nelu a Moguţului „înţeapă“ porcul lui nea Vasile
67. Vezi şi T. Pamfile, Op. cit., p. 388.
92