Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

astea“, dar şi practicată – fustele fiind un element crucial
al zestrei, ele trebuie să defileze în ceremonia de nuntă pe
prăjini. Îmbrăcarea fustelor, împreună cu pieptănatul părului
în două cozi şi punerea basmalei sunt momentele ceremoniale
de după consumarea primului raport sexual – până
atunci fata virgină a putut să poarte pantaloni şi să adopte
o aparenţă de gaği.
De ce această vizare preponderentă a femeilor în domeniul
purităţii? La început am crezut ca femeile sunt văzute
(ca în tradiţia iudeo-creştină) ca impure din cauza sângelui
nefiresc pe care corpul lor îl produce (sângele menstrual).
Însă cu surprindere am aflat că „la noi o fată mare, dacă-i
fată mare, se poate aşeza şi cu fundul pe masă – chiar dacă
e la ciclu“. Femeile sunt mai impure decât bărbaţii nu pentru
că produc un sânge impur şi pentru că au un corp-sex
(vagin – mij) deschis către lumea înconjurătoare. Fustele se
poartă fără chiloţi, iar iarna se poartă ciorapi-chilot găuriţi
în zona genitală – femeia nu are voie să-şi ridice fustele
pentru a urina. Observând acestea se poate înţelege următorul
aspect: puritatea e o chestiune nu de esenţă (sorginte)
feminină, ci de contaminare. Contaminarea vine nu din
corpul sau sexul femeii, ci din raportul sexual dintre femeie
şi bărbat, din întâlnirea între două principii antagonice, iar
vaginul feminin (unde se petrece întâlnirea) este o sursă de
contaminare permanentă, de altfel parcă anume lăsată în
imediata apropiere a lumii pure (prin purtarea fără chiloţi şi
prin amploarea dată de pliurile fustei – 6-8 m de material
necesari pentru o fustă). Răspunsurile la întrebări precum
cine cumpără aceste materiale, de unde şi cum se cumpără,
care este viaţa fustelor, a şorţurilor şi a basmalelor;
ce materiale sunt preferate, ce semnifică culorile şi cum se
creează moda? dezvăluie o întreagă lume a femeilor, nu ca
victime, ci ca agenţi ai unei logici culturale şi sociale, nu
doar ca deposedate, ci ca posesoare de bunuri, nu doar ca
obiecte ale tranzacţiilor de valori, ci şi ca subiecţi. Femeile se
situează astfel într-un registru al subiectivităţii care creează
permanenţa, constanţa, cum spune Annette Weiner: the
most that such possessions accomplish is to bring a vision
216