Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

şi deci imposibilitatea de a tăia, ne trimit către feminin? Să
fie oare pertinentă în cazul creşterii şi tăierii porcului opoziţia
masculin – feminin şi valorile asociate? Cu alte cuvinte,
sunt consideraţi bărbaţii care taie porci mai bărbaţi decât cei
care nu taie? Este posibil. Doar cercetări viitoare mai aprofundate
vor putea să tranşeze acest subiect. Deocamdată îl
lansăm doar ca o ipoteză de lucru.
A vărsa sângele porcului nu este un act inocent. Înjunghiatul
porcului este o operaţiune care necesită anumite
abilităţi şi cunoştinţe anatomice, care implică şi o anumită
responsabilitate, în sensul că un înjungiat corect executat
asigură o bună scurgere a sângelui. În caz contrar, rămâne
prea mult sânge în carne, ceea ce duce la obţinerea nedoritei
„cărni roşii“. Actul în sine are regulile sale, ne spune un
informator, care în cazul în care nu sunt respectate, activitatea
devine comparabilă cu o crimă:
Măcelarul, adică eu care am practicat şi ăsta, am învăţat de la
socru-meu: „Măi: înţepi, tai, scoţi cuţitul şi-l pui jos“. Zice „Nu
stai călare pe porc cu cuţitu’ în mână, însamnă că eşti un criminal,
un... “. Deci ai făcut înjunghietura care-i necesară, imediat,
la locu’ ştiut, aicea la gât, ai pus cuţâtu’ jos, aştepţi porcu’
să-şi dea sângele şi să termină. (Fodorean Cornel, n. 1948).
Acest din urmă citat aminteşte de practicile sacrificiului animalier
din Grecia Antică unde, de asemenea, violenţa faţă de
animal trebuia să nu iasă în evidenţă: lovitura fatală trebuia
dată prin surprindere după un prealabil semn de „acceptare“
efectuat de animal 68 . De fapt, dilema uciderii porcului pare
a fi: cum poţi ucide un animal fără a te transforma într-un
criminal?
Dar să revenim şi să vedem cine sunt măcelarii satului.
Din răspunsurile la chestionarul scurt reiese un număr de
nouă persoane recunoscute social că ştiu să taie şi taie şi
pentru alţii. În funcţie de numărul nominalizărilor, ei se pot
împărţi cu uşurinţă în două categorii: una inferioară – patru
persoane cu mai puţin de patru nominalizări fiecare (Fodorean
Cornel – una; Fodorean Sabin – patru; Gusti a lui Sigo
68. Marcel Detienne, „Pratiques culinaires et esprit du sacrifice“, în
Marcel Detienne, Jean-Pierre Vernant, La cuisine du sacrifice en pays
grec, Gallimard, Paris, 1979, pp. 18-19.
95