Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

deschidere a unor manifestări sociale, alocuţiunile, acordarea
de premii, diplome sau decoraţii, investirile în funcţii,
banchetele şi inugurările oficiale sunt toate „rituri care însoţesc
schimbarea de loc, de stare, de ocupaţie, de situaţie
socială, de vârstă. Acestea dau ritm cursului vieţii umane,
din leagăn până în mormânt“ 276 . Toate aceste forme de celebrare
subliniază trecerile, punându-şi amprenta simbolică
asupra veţii personale sau instituţionale. În mulţimea de
ceremonii care celebrează trecerile intră şi sărbătorile de
sezon.
„Numeroase elemente ceremoniale s-au perpetuat şi le
găsim în obiceiurile legate de ciclurile vieţii omului sau de
unele sărbători calendaristice (de muncă, confesionale, aniversare,
comemorative), conjugate cu riturile ce le corespund
în baza conformării la regulile invariabile păstrate prin
repetare, ca un zăcământ tradiţional ce nu trebuie lăsat în
seama uitării. Este de la sine înţeleasă prezenţa convenţiei
în aceste tipuri de activităţi psiho-sociale, dar şi a comuniunii,
în sensul că nu este nimic de aflat, totul este previzibil
pentru participanţi“ 277 , afirmă Gheorghe Ceauşu.
În societatea modernă, riturile de trecere ale vieţii au cunoscut
numeroase transformări. Pierre Centlivres le expune
în Rites de passages: changement, opposition et contre-culture
astfel 278 :
– slăbirea şi chiar eliminarea însemnelor sacrului;
– reducerea rolului semnelor exterioare (costumaţie ceremonială,
podoabe aparte, tatuaje rituale) în marcarea
trecerii de la un stadiu la altul;
– reducerea participării întregii comunităţi: în societatea
urbană sau marcată de urbanism, obligativitatea participării
afectează doar familia, vecinătatea sau membrii
apropiaţi ai colectivităţii profesionale;
– ştergerea importanţei simbolice şi a autorităţii absolute
a oficiantului; în prim-planul evenimentului nu se află
276. Ibidem, p. 20.
277. Gheorghe Ceauşu, op. cit., p. 105.
278. Apud M. Coman, Introducere în antropologia culturală: mitul
şi ritul, p. 173.
266