Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

ceremonialului aulic va fi în primul rând să sublinieze poziţia
conducătorului în cadrul organizării statale şi poziţia statului
în ierarhia interstatală. În memoriile sale, Ludovic XIV
consemna: „Cei care îşi imaginează că nu e vorba aici decât
de nişte afaceri legate de ceremonie, exagerează. Popoarele
asupra cărora domnim, fără a putea ajunge în adâncul
lucrurilor, îşi reglează în mod obişnuit judecăţile lor despre
ceea ce văd afară şi, cel mai adesea, îşi măsoară respectul
şi supunerea în funcţie de prezenţe şi de ranguri“ 240 . Prin
aceste forme ceremoniale, crede Élias, statul încerca să câştige
monopolul asupra violenţei legitime, în timp ce indivizii
interiorizau controlul asupra pulsiunilor legate de tensiunile
vieţii colective. În acest mod, politeţea născută la Curte a
fost difuzată prin intermediul instituţiilor cu ajutorul nobililor
şi boierilor, „în favoarea pacificării antagonismelor“ 241 .
Conducătorii statelor europene din secolele al XVII-lea
şi al XVIII-lea au acordat o mare importanţă ceremonialului
de curte – materializat cel mai adesea în parade militare şi
concursuri cavalereşti – punând preţ, mai cu seamă, pe respectarea
unor norme riguroase de politeţe. Élias opinează că
„eticheta este un instrument de dominare. Pentru rege, ea
nu este doar un simplu ceremonial, ci un mijloc de a-şi domina
supuşii. Poporul nu crede într-o putere, chiar şi reală,
dacă aceasta nu se manifestă şi printr-un demers exterior al
monarhului. Pentru a crede, trebuie să vezi. Cu cât un prinţ
se arată mai distant, cu atât mai mare va fi respectul pe
care i-l va acorda (arăta) poporul“ 242 . Norbert Élias apreciază
existenţa a două tipuri de mediere: impersonală, care se
referă la înscăunarea politeţii – din care decurg numeroase
rituri de interacţiune – şi comunitară, de factură instituţională,
exprimată prin marile ceremoniale ale Statului, care
pun în ordine, într-o modalitate mai mult concretă decât alegorică,
corpurile individuale, pe care le transformă cu această
ocazie în corpuri instituţionale şi care, în aceste cazuri
reintegrează şi dau expresie corpului social în integralitatea
240. Ibidem, p. 64.
241. Ibidem, p. 116.
242. Ibidem, p. 44.
255