Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

de oboseală a astmaticilor precum şi strategiile utilizate de
aceştia pentru a o evita, diminua sau combate. De asemenea,
este un instrument destul de bun pentru a surprinde
relaţia subiecţilor cu mediul lor natural şi cu cel social înainte
şi după debutul afecţiunii de care suferă, ceea ce permite o
evaluare a gradului de normativitate a acestor subiecţi.
Interviurile au fost înregistrate cu ajutorul reportofonului
şi stocate sub formă de fişiere digitale. Aceste fişiere au fost
ascultate iterativ şi s-a făcut selecţia precisă a momentelor
semnificative din durata interviurilor. Fragmentele selectate
au fost transcrise şi s-a trecut la etapa de analiză şi interpretare.
Interpretarea datelor s-a realizat cu ajutorul conceptelor
de normativitate, „normal patologic”, adaptare activă şi
situaţie catastrofică.
Reconstituirea teoriei sănătăţii
ca normativitate propusă de Georges Canguilhem
Teoria începe cu postularea unei diferenţe între Normal şi
Patologic 418 . În istoria culturii occidentale această distincţie
este situată de către M. Foucault în lucrările anatomistului
francez Xavier Bichat (1800) 419 . O importanţă deosebită
418. Pentru o trecere în revistă a evoluţiei conceptului de boală şi a
conceptului de patologic, precum şi a raporturilor dintre normal şi patologic
în istoria medicinei, a se vedea şi G. Moutel & O. Planche, 2004.
419. În lucrarea sa Biopolitică şi medicină socială (2003) Michel Foucault
spune următoarele: „Conştiinţa modernă tinde să ordoneze puterea
de a delimita neregulatul, deviantul, neraţionalul, ilicitul sau criminalul
conform distincţiei dintre normal şi patologic. Ea conferă la tot
ce i se pare străin statutul de excluziune când e vorba de a judeca şi
de incluziune când e vorba de a explica. Ansamblul dihotomiilor fundamentale
care, în cultura noastră, distribuie de cele două părţi ale limitei
conformităţile şi devianţele îşi găseşte aici o justificare şi aparenţa unui
fundament. Aceste prestigii nu trebuie totuşi să ne înşele: ele au fost
instaurate la o dată recentă; posibilitatea însăşi de a trasa o linie între
normal şi patologic n-a fost formulată într-o epocă mult mai veche, deoarece
trebuie să-i recunoaştem absoluta noutate în textele lui Bichat, la
cotitura dintre secolul al XVIII-lea şi secolul al XIX-lea. Oricât de ciudat
377