Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

ţiilor, despre care afirmă că este „un factor de reglare, precum
şi de înlesnire a emoţiilor trăite“(...) o emoţie retrăită
în linişte“ 223 şi conchide că „ritualul gestionează emoţiile: el
oferă prilejul şi modalitatea de a le exprima într-o formă
decentă şi controlată“ 224 .
O altă categorie de definiţii leagă manifestările rituale de
acţiunile corporale. Astfel, în viziunea lui Robert Bocock ritul
este legat de „utilizarea simbolică a gesturilor şi mişcărilor
corpului într-o situaţie socială, cu scopul de a se exprima şi
articula semnificaţii“ 225 în timp ce pentru E.M. Zuessie prin
rit se performează „acţiuni ale corpului, repetitive şi stilizate
în mod simbolic, care sunt centrate asupra unor structuri
cosmice şi/sau asupra unor prezenţe sacre“ 226 .
În toate culturile şi civilizaţiile, de la cele arhaice până la
cele mai evoluate, orice schimbare de stare naturală sau socială
– integrată în ciclul naturii (semănat, cultivat), al vieţii
(botez, căsătorie, majorat) ori al fiinţei (naştere, moarte),
de loc (mutarea în casă nouă, schimbarea locului de muncă)
– este marcată de o suită de obiceiuri de natură ceremonială
desfăşurate după anumite reguli tradiţionale, de natură
ritualică.
Binomul rit–ceremonie
Numeroşi teoreticieni suprapun termenul de „rit“ peste cel
de „ceremonial“ pe baza trăsăturilor dominante comune.
Există însă şi cercetători care disociază cei doi termeni, accentuând
asupra unor note distinctive. „Pentru marea majoritate
a teoreticienilor, conceptul de rit este sinonim cu cel
de ceremonie – afirmă autorul Mihai Coman –, deşi există
şi voci care susţin că cei doi termeni desemnează realităţi
223. Bryan Wilson, Religia din perspectivă sociologică, Editura Trei,
Bucureşti, 2000, p. 34.
224. Ibidem, p. 35.
225. Apud Mihai Coman, Introducere în antropologia culturală: mitul
şi ritul, p. 46.
226. Idem.
249