Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

Tehnicile tranşării
Termenul generic pentru setul de operaţii care constituie
tranşarea este, semnificativ, acela de „desfacere“: după
pârlire porcul este „desfăcut“. Să reamintim că mai întâi
porcul „se face“, ceea ce însemnă că porcul este crescut şi
îngrăşat în gospodăria ţărănească. Într-un fel, de-a lungul
ciclului de creştere, de la naştere şi până la produsul finit,
porcul „se face“ iar apoi „se desface“: „se face“ viu şi „se
desface“ mort.
Tranşarea porcului presupune la rândul său două etape:
„crepatul“ şi „luatul de pe olaltă“: „L-o pârlit, l-o crepat şi l-o
luat de pă olaltă tăt şi l-o sărat“ (Drăgan Veronica, n. 1932).
„Crepatul“, termen cu rezonanţă vegetală 70 , trimite la operaţia
dezvelirii cavităţilor abdominală şi toracică ale porcului,
pe când „luatul de pe olaltă“ desemnează chiar succesiunea
operaţiilor de tranşare care urmează eviscerării.
Fodorean Sabin „desface“ pe spate
Tranşarea porcului cunoaşte două mari tehnici: tranşatul pe
burtă şi tranşatul pe spate, în funcţie de partea anatomică
unde se realizează prima incizie longitudinală. În Feiurdeni,
acessta din urmă, este considerat tradiţional, vechi,
ţărănesc. Primul fiind evident nou, de influenţă urbană, deci
70. Lemnele de foc se mai „creapă“.
97