Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

praful, acarienii, animalele de casă, frigul şi umiditatea, detergenţii
pulbere etc.
Aceasta face uneori ca interacţiunile astmaticilor cu mediul
(fizic şi social) să se restrângă foarte mult. Această tendinţă
verifică teza goldsteiniană privind îngustarea mediului
la anumite categorii de bolnavi, dar şi a aparentei adaptări
la un mediu riguros controlat de către bolnav, din care odată
scos, el nu mai este normativ. Am văzut o serie de exemple
de restrângere a interacţiunilor cu mediul ambiant şi în cazul
subiecţilor intervievaţi de noi.
Concluzii
Teoria organismică, propusă iniţial de K. Goldstein şi dezvoltată
ulterior de G. Canguilhem în sfera distincţiei fundamentale
dintre normalitate şi patologie, îi permite antropologului
medical să înţeleagă şi să interpreteze mult mai bine experienţa
de boală a celor intervievaţi, în special în cazul unor
subiecţi diagnosticaţi cu afecţiuni cronice şi cu o lungă carieră
de bolnavi. Ea îi permite cercetătorului să elaboreze şi să
verifice un mare număr de ipoteze privind atitudinea individuală
faţă de boală, dar şi să explice, într-o manieră raţională,
sistematică, strategiile folosite de subiecţi pentru a limita
efectele nedorite ale scăderii gradului de normativitate şi de
adaptare activă la mediul fizic, dar şi social, în care trăiesc.
Teoria sănătăţii ca normativitate, pe care am adoptat-o
pe parcursul acestui studiu, ne permite o examinare mult
mai nuanţată a experienţelor trăite, extrem de complexe
şi de variate, induse de oboseală la nivel somatic (adeseori
chiar şi la nivel psihic), ceea ce constituie un real avantaj, în
special în patologia cronică, acolo unde organismul îşi elaborează,
în timp, o serie întreagă de strategii de coping, multe
având în centru propriul corp al bolnavului.
387