Ortodoxia - Paul Evdokimov

10
ORTODOXIA
Iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Afară de acestea, mai sunt şi alte
centre: infailibilitatea papei, cea a Sfintei Scripturi, sau cea a Bisericii,
Trupul lui Hristos. Înaintea aceluiaşi Dumnezeu, suntem noi, oare,
oameni deosebiţi? Mai mult, e cu putinţă ca Dumnezeul creştinătăţii
apostolice să se înfăţişeze mai târziu ca Dumnezeul catolic, Dumnezeul
protestant, Dumnezeul ortodox, aşa cum găsim la marii maeştri ai artei
un Hristos bizantin, flamand, spaniol sau rus?
Dar mai adânc decât geniul national şi tipul de cultură şi mai
adânc decât orice chip încrustat în sufletul unui popor, se găseşte
germenele religios, realitatea religioasă originală, ireductibilă. Aceasta
pune marea problemă a traditiei apostolice şi a fidelităţii faţă de spiritul
ei, care este şi criteriul oricărei tradiţii.
Într-adevăr, nu-i este nimănui dat să înţeleagă cu uşurinţă Sfânta
Scriptură, fără să-şi însuşească interpretarea ei vie cu ajutorul istoriei,
unde Duhul Sfânt a vorbit neîncetat prin profeti şi sfinti. Cine citeşte
~criptura trebuie să fie condus, pas cu pas, ca să treacă de la tema
"lmpărăţiei lui Dumnezeu" a sinopticilor, de la concepţia despre "Viata
veşnică" a Sfântului Evanghelist Ioan, de la "hristologia" Sfântului Apostol
Pavel, la teologia patristică a Sfintei Treimi. Trebuie mai ales să fie încorporat
de Duhul Sfânt în plenitudinea harismatică a Bisericii, unde se realizează
comuniunea cerului şi a lumii. Astfel, când lumea iudea-păgână a
amenintat Biserica apostolilor, aceasta nu a folosit argumente speculative,
ca să-i combată pe gnostici, ci a înfăţişat realitatea imediată şi încă vie a
Cuvântului intrupat. Părintii apostoliei şi apologetii mai păstrau amintirea
vie a Domnului Hristos. La rândul lor, Origen, hineu, Atanasie nu păstrau
"texte", ci credinta însăşi, şi transmiteau, fără să verse o singură picătură,
acest potir de Viaţă, veacurilor de aur ale sinoadelor.
Azi toată lumea poate semnala punctele de deosebire dintre confesiuni.
Astfel, Catolicii se deosebesc de Ortodocşi prin: Filioque, neprihănita
zămislire a Fecioarei Maria şi infailibilitatea papei; iar Ortodocşii se
deosebesc de congregaţia protestantă a păcătoşilor care se mântuiesc
numai prin credinţă şi har, prin: structura ierarhică a preotiei, succesiunea
apostolică, sinergismul ascetic şi sfinţenia făpturii celei noi. Ortodoxia nu
poate fi cunoscută, cu adevărat, numai prin aceste deosebiri, căci ea nu
stă la jumătatea drumului dintre catolicism şi protestantism. Aceasta se
înfăţişează ca un tot spiritual omogen, nefărâmiţat, căci, mai presus de
orice, ea este viată, depăşeşte orice definitie. "Vino şi vezi!", spune atât de
bine părintele Serghie Bulgakov oricărui om de bunăvoinţă. În adevăr,
Ortodoxia este o formă a creştinismului aproape fără caracter normativ şi
cea mai putin susceptibilă de a fi transpusă în concepte2.
2. in Occident, in secolul al XIX-lea, câţiva gân9itori izolati, Carlyle, Ibsen,
Kierkegaard, L. Bloy, au arătat o ingrijorare metafizică. In Rusia, toată literatura este
sculundată in presimtirea răsturnărilor viitoare. Un pastor care a vizitat de curând Rusia
întrebând pe un preot care este problema cea mai arzătoare a Bisericii, acesta a răspuns
"fără sA stea la cumpănă: Parusia.