Ortodoxia - Paul Evdokimov

314 ORTODOXIA
iubirea de sine. Or, "gândul ascuns dărâmă inima. Cel care ascunde se
îmbolnăveşte ... Semnul văzut că un gând este de la diavolul este că noi
roşim când este vorba să-I mărturisim duhovnicului"24 7. Deschiderea
sufletului împiedică formarea complexelor şi le dezvăluie248, ne vindecă
de scrupulele bolnăvicioase. Părintele duhovnicesc, transmite ca
odinioară Ilie lui Elisei, Duhul ucenicilor săi. "El este, după Grigorie de
Nazianz, depozitarul dumnezeieştii iubiri de oameni"249. Unii stareţi,
nu preoti, ci simpli monahi, erau deseori "părinţii duhovniceşti" ai episcopilor.
Sfântul Simeon Noul Teolog explică această derogare, prin
starea monastică, o stare de pocăintă absolută: stăpâni pe această artă,
staretii pot să-i ajute pe altii250. Totuşi, în secolul XII, canonistul
Balsamon face o deosebire limpede intre slujba de sfătuitor şi puterea
de dezlegare şi reafirmă traditia clasică potrivit căreia episcopul şi preotii
sunt imputerniciti cu slujirea mărturisirii şi a iertării păcatelor.
Mărturisirea se numeşte in greceşte "exomologheză",
t~o~J,oA.6yT)crtc;, mărturisirea vinovăţiei, urmată de iertare. Pentru
Clement Alexandrinul, confesorul este ca "îngerul lui Dumnezeu" sau
"îngerul pocăintei" în stare să pătrundă şi să deschidă sufletul păcătosului.
Înainte de toate, este un doctor care să-i vindece pe bolnavi, "un
doctor al lui Dumnezeu". Cuvântul grecesc metanoia se potriveşte mai
bine cu concepţia fundamentală a terapeuticii duhovniceşti decât
cuvântullatinesc poenitenia. "Tu ai venit la doctor, nu te întoarce fără
să te vindeci", zice rugăciunea dinaintea mărturisirii. Tot astfel, Sinodul
Trulan (692) dă o definitie exactă: "Cei ce au primit de la Dumnezeu
puterea de a lega şi a dezlega vor actiona ca nişte doctori atenti la a
găsi doctoria specifică pentru fiecare penitent şi pentru fiecare greşeală
a penitentului"251. Anastasie Sinaitul (sec. vm recomandă credincioşilor
să se mărturisească "lui Dumnezeu cu ajutorul preotilor" şi in acelaşi timp
"să găsească un om duhovnicesc, experimentat, capabil să ne vindece ...
ca noi să ne mărturisim lui ca lui Dumnezeu, şi nu ca unui om"252.
Experienta milenară a Bisericii dovedeşte valoarea mântuitoare a
mărturisirii253. Greşeala se înrădăcinează în suflet şi otrăveşte lumea
247. Cassian, P.L.49, 162.
248. Dorotei; P.G. 88, 1640 C.
249. P.G. 35, 593 C.
250. A se vedea HoU, op. cit., p. 119 şi 120.
251. Canonull02; Mansi, voi. XI, col. 937.
252. P.G. 89, 833; 89, 372
253. Teologia pastorală protestantă vorbeşte de "grija de suflet", ''5eelsorge". Dar
o reactie impotriva Individualismului schimbă poziţia şi proclamă necesitatea unei
indrumări a conştiinţei, ba chiar a unei concepţii sacramentale a penitentei (a se vedea:
J.D. Benoit, Direction spirituelle et protestantisme. Paris 1940; Max Thurian, La
Confession, Paris 1953; W. Staehhn und Ritter, Kirche und Menschenbildung, Kassel,
1950; E.G. Uonard, Le protestanlisme fran~ais· , Paris 1953).