Ortodoxia - Paul Evdokimov

ANTROPOLOGIA 129
"Trebuie să afirmăm amândouă lucrurile deodată şi să păstrăm şi antinomia
lor ca un criteriu al evlaviei"329.
Se vede bine că starea mistică este o depăşire a însăşi conditiei de
creatură. Dumnezeu este mai intim omului decât îşi este omul însuşi,
iar vieţuirea în dumnezeiesc este, într-un mod suprafiresc, mai firească
omului decât vieţuirea în omenesc. Într-un om botezat, Hristos este un
fapt lăuntric. Este experienta antinomică a neantului şi a fiintei
absolute; fără să suprime hiatusul prăpastiei ontologice, Fiinta îl umple
cu prezenta Sa: "Sunt om prin firea mea, însă dumnezeu prin har"; o
fiintă vine din neant şi trăieşte conditiile vietii dumnezeieşti. Dumnezeu
transcende propria Sa transcendenţă: "El vine pe neaşteptate şi, fără
amestecare, Se amestecă cu mine ... Mâinile mele sunt mâinile unui
nefericit, dar când mişc mâna, mâna mea este Hristos întreg"330.
Această pogorâre, această parusie în suflet a lui Hristos formează
sufletul nostru după chipul Său: "Dacă tu eşti curat, cerul este în tine, în
lăuntrul tău vei vedea lumina, îngerii şi pe Domnul însuşi"331. Sfântul
Ioan Damaschin numeşte acest lucru: "Ceea ce este potrivnic firii se
întoarce la ceea ce îi este propriu"332.
4. Urcuşul mistic
Privit din sus, un sfânt este deja o tesătură de lwnină. Fără să
încerce vreo oarecare imitare, el Îl urmează pe Hristos, Îi reproduce
chipul în lăuntrul său: "Curătia inimii este iubirea celor slabi care
cad"333. Sufletul sfântului creşte şi înfloreşte într-o iubire cosmică, el
trăieşte răul universal, trece prin agonia din Ghetsimani şi se înaltă la o
altă viziune, care-I face să lepede orice judecată: "Cel ce este curat vede
sufletul aproapelui", semenul vede pe semen; "Când cineva socoate că
toti oamenii sunt buni şi când nimeni nu i se pare că este necurat,
atunci se poate spune că este cu adevărat curat cu inima ... Dacă tu
vezi pe fratele tău că este gata să păcătuiască, pune-i pe umerii săi
haina iubirii tale"334. O astfel de iubire este lucrătoare, "căci ea
schimbă chiar substanta lucrurilor"335.
329. P. G., 150, 932 D.
330. Odele iubirii divine.
331. Sfântul Macarie, Horn. spirit., 43, 7.
332. De fide orth., 1, 30.
333. Dimpotrivă, Nietzsche sfătuieşte: "Dacă vezi pe cineva că se clatină, dă·i brânci";
iar Înţelepciunea rabinică spune: "Pe un betiv să nu-l atingi, căci el va cădea singur".
334. Sfântul Isaac, Sentintele XXXV, CXV.
335. Sfântul Ioan Hrisostom, Horn. 32, la 1 Cor., P. G., 61, 273.