Ortodoxia - Paul Evdokimov

ANTROPOLOG!A 107
toată făptura să dea mărire lui Dwnnezeu". Aşa ne lepădăm, într-un
chip minunat, de greutatea lumii întregi, chiar şi de apăsarea materială
a fiintei noastre omeneşti: "Împăratul împăratilor, Hristos vine" şi este
singurul de care avem nevoie. "Noi, care pe heruvimi cu taină
închipuim şi celei de viaţă făcătoarei Treimi întreit sfântă cântare
aducem, toată grija cea lumească acum să o lepădăm; ca pe Împăratul
tuturor, să-L primim, pe Cel nevăzut înconjurat de cetele îngereşti,
Aliluia, Aliluia, Aliluia!". Aceasta este pecetea trinitară, ca şi în "Amin!
Amin! Amin!" de la epicleză230, pe care o vom regăsi şi în doxologia
rugăciunii domneşti: "Că a Ta este împărăţia, puterea şi mărirea".
Această împărătie nu numai va veni (memorialul liturgic îşi aminteste
de ceea ce vine), ci timpul liturgic este chiar venirea, parusia; iar omul
este fiintă purtătoare de har, pnevmatofor, tocmai ca să răspundă
vocatiei sale de fiinţă liturgică: "Voi ati fost pecetluiţi cu Sfântul Duh ...
iar Dumnezeu Şi-a dobândit aceşti oameni pecetluiţi de Duhul Sfânt,
spre lauda măririi Sale" (Efeseni 1,14). Aceasta este cea mai exactă
definiţie a destinului liturgic al omului.
Meditaţia patristică este orientată neîncetat spre opus Dei, spre
necurmata doxologie. "Merg cântându-Te pre Tine", zice Sfântul Ioan
Scărarul, şi aceeaşi bucurie mare străbate şi prin gândirea înaripată a
Sfântului Girgorie de Nazianz: "Mărirea Ta, o Hristoase al meu, este
acest om pe care l-ai făcut ca pe un înger şi cântăreţ al strălucirii Tale.
Pentru Tine trăiesc, vorbesc şi cânt ... singurul prinos ce-mi mai
rămâne din toate bunătăţile mele"231. Tot aşa şi Sfântul Grigorie
Palama zice: "Lwninat, omul ajunge pe culmile veşnice ... şi chiar de
aici, de pe pământ, ajunge în întregime minune. Deşi nu este în cer, el
cânta laolaltă cu puterile cele cereşti o cântare neîntreruptă; stă pe
pământ ca un înger şi călauzeşte toată făptura spre Dumnezeu''232.
Biserica este profund mistagogică; ea introduce "cu dărnicie'" în dimensiunile
timpului şi spatiului liturgic; iar unitatea acestora conditionează
cultul şi reproduce toate clipele din viata Domnului şi face să participe
la ele credincioşii; minunea Bisericii este că ea dăruieşte tuturor oamenilor
experienta sa; ea cântă: "Uniţi în Biserica Ta, noi ne vedem în
lwnina măririi Tale cereşti".
230. Rugăciunea pentru sfinţirea darurilor euharistice, chemarea Duhului Sfânt.
231. P.G, 37, 1327.
232. P G, 150, 1081 AB.