Ortodoxia - Paul Evdokimov

Semnele veacurilor din urmă
RUGĂCIUNEA BISERlCD 323
Sfântul Clement Romanul citează un cuvânt nescris al
Mântuitorului: "Domnul, când a fost întrebat despre clipa venirii
Împărăţiei, ar fi răspuns: "Când doi vor fi unul şi când cele din afară
vor fi la fel cu cele din lăuntru şi când masculinul şi femininul se vor uni
şi nu vor mai fi nici masculin nici feminin"285.
Venirea Împărăţiei coincide, astfel, cu maturizarea perfectă a
iubirii conjugale într-o singură fiinţă, în realitatea panumană recapitulată
în Hristos; castitatea conjugală (cerută în epicleza Tainei) suprimă
distanta vinovată dintre lăuntru şi afară, căci în aceasta se sălăşluieşte
cu siguranţă concupiscenţa; impasul în care se află masculinitatea şi
feminitatea vicioase se schimbă în integritatea nemărginită iniţială,
redobândită şi împlinită real. Domnul zice: "lată, îl fac pe cel din urmă
ca pe cel dintâJ''2B6; alfa şi omega converg în toată făptura cea nouă.
Ca şi monahismul, căsătoria nu este numai o problemă etică, ci ontologică.
Chiar mai înainte de a-şi da seama cineva de măretia sa, iubirea
era imediat profanată. Căsătoria adevărată, în culmea ei, este o
actiune ascetică rară, de aceea ritualul ei o subliniază ca atare prin
cântarea martirilor care însoţeşte pe cei căsătoriţi de-a lungul mersului
lor pe calea cea strâmtă; astfel căsătoria se înaltă la nivelul şi la demnitatea
"prietenilor răniti ai Mirelui". Vremea ultimei descoperiri, curăţită
de toate profanările istoriei, marchează vremile pre-apocaliptice şi
numai în acel moment adevărul său va putea vedea lumina şi, ca într-o
oglindă, să se recunoască în adevărata sa stare monastică.
Deasupra tensiunii dintre pudoare şi cinism, pluteşte, neajunsă
numai prin puterea naturală, armonia fiilor libertăţii şi ai harului care
nu au nimic de ascuns. Când îngerul din Apocalipsă va da de veste: "nu
va mai fi timp", el va vesti şi "sfâşierea veşmântului de ruşine"287
(haina de piele a căderii) şi va pune începutul trecerii la restaurarea
feciorelnică a fiintei omeneşti. Din punct de vedere istoric, dacă cineva
nu este sfânt, căsătoria nu este decât o simplă celulă sociologică şi o
paşnică împerechere a nenumăraţilor burghezi, ceea ce reprezintă cea
mai completă şi înfricoşătoare suficientă. Cinstea orbitoare a plinătăţii
conjugale, nu a unor fiinte, ci a fiintei în totalitatea sa nu se descoperă,
după cuvântul Domnului, decât la sfârşit, adică în momentul Trecerii -
la Paştele ce va să vină.
Ars amandi constă în întregime în rodirea eternei vestiri:
Maranatha. Cei ce se iubesc privesc împreună în aceeaşi directie, spre
285. // C/ementis ad Cor. 12, 2. A se vedea Resch. Agrafa 71, p. 93; Clement
Alexandrinul: Strom. lll; 3, 92.
286. Agrafon din Epistola lui Barnaba.
287. Clement Alexandrinul, Strom. 13, 92.