Ortodoxia - Paul Evdokimov

CREDINŢA BISERICII 191
Nisa pericolul mortal de a limita pe Dumnezeu prin definitii omeneşti.
"Cugetele Mele nu sunt cugetele voastre ... căile Mele sunt înalte, mai
presus de căile vostre" (Isaia 55, 8-9), iar "nebunia pentru Dumnezeu
este mai înţeleaptă decât înţelepciunea oamenilor" (/ Corinteni 1, 25).
Cel "cu totul altul" al lui Dumnezeu nu are o scară de comparaţie: în
transcendenta Sa radicală, El este deosebit de lume în totalitatea sa şi
fără nici o exceptie. Dar pe de altă parte, Dumnezeu transcende, în
manifestările Sale, propria Sa transcendenţă. Harul revelează limitele
creatului, pe care el însuşi le depăşeşte imediat, tocmai pentru că este
har, dumnezeiască iubire de oameni. Sfântul apostol Pavel ne învată că
"Dumnezeu nu este decât da". Da-ul omenesc se plasează în lăuntrul
acestui "da" dumnezeiesc la întrupare, şi acesta este da-u! teandric al lui
Hristos, "înţelepciunea lui Hristos", locul intelepciunii lui Dumnezeu.
Astfel cugetările omeneşti sunt nepotrivite, pentru că orice cuvânt
omenesc este contradictoriu prin faptul că depăşeşte neîncetat ceea ce
exprimă (orice gândire enuntată, fixată, obiectivată este o minciună
prin sărăcia ei)."Coincidenţa contrariilor" nu se efectuează decât în
Dumnezeu. De aceea dogmele nu sunt chiar "cuvinte omeneşti", legea
identităţii şi a contradictiei nu este normativă aici, ea nici măcar nu este
aplicabilă. Astfel, Dumnezeu este Unul şi Întreit în acelaşi timp, dar El
"nu este nici triada şi nici monada ,aşa cum le cunoaştem noi prin
numere''3; cele două firi se unesc într-o singură ipostasă dumnezeiască
a lui HristOSj nu mai este apostolul Pavel, ci Hristos trăieşte în el; d!n
toate se vede că nu este acelaşi sau altul, ci acelaşi si altul deodată. In
această lume a evidentelor pure, tertium este totdeauna datur, dar ca
să-I intelegem trebuie să trecem prin metanoia evanghelică. Pe planul
cunoaşterii, aceasta înseamnă o schimbare intelectuală în sensul cel
fllai puternic al cuvântului şi care coboară până la rădăcinile tuturor
facultăţilor sufletului nostru. Harul primit la botez ne ajută, el restaurează
"chipul" şi în felul acesta condiţionează metoda isihastă în
aspiratia sa spre restaurarea integrităţii naturii adamice, a receptivitătii
sale deschise in întregime la răspunsul necreat. Lucrarea esentială a isihasmului,
interiorizarea, se infătişează ca întoarcere in sine, o reintrare
în sine, o enstază, pentru a înţelege prin această purificare (catharsis
ascetic) ceea ce a fost creat şi rămâne "afundat în negura patimilor"
{Sfântul Simeon), "strălucirea supranaturală a sufletului nostru" (Sfântul
Grigorie Sinaitul) şi originala noastră "identitate cu lumina cerească a
Arhetipului nostru nestricăcios'' (Sfântul Macarie).
Transcendenta neapropiată a lui Dumnezeu - alteritatea dumnezeiască
absolută - înlătură radical orice coincidenţă sau identificare
panteistă şi chiar panenteistă a sufletului şi a Dumnezeului religiilor ori-
3 Dionisie, Div. nom., 13; P.G. 4, 412 C.