Ortodoxia - Paul Evdokimov

200 ORTODOXIA
Ierarhia bisericească şi Teologia mistică, care a exercitat o influentă
considerabilă în Orient şi Occident, traduse în limba latină de Scot
Erigena, în 850, şi pe care le-a prezentat sub numele lui Dionisie
Areopagitul (apărute în spatiul sirian, la sfârşitul secolului V), acest
autor, oricare ar fi el, dă o expresie absolut fericită lucrării teandrice
divina-umane (Scrisoarea a IV-a către monahul Gaios): aceasta exprimă
diunitatea celor două vointe şi două libertăti într-o singură lucrare. Cele
două naturi se unesc intr-o singură conştiintă teandrică, conştiinţa
omenească sălăşluindu-se in lăuntrul conştiinţei dumnezeieşti.
Sinodul al şaptelea (787) condamna pe iconoclaşti şi, în dogma sa
despre icoană, desăvârşeşte hristologia: omenitatea lui Hristos este
chipul omenesc al dumnezeirii Sale, icoana lui Hristos descoperă misterul
unitătii, zugrăveşte chipul teandric.
Sinoadele lasă ca moştenire măreata problemă a Calcedonului.
Încă nil au fost eliminate pe deplin toxinele monofizismului. T eocratia
apuseană din Evul mediu, sau cea a Bizantului lăsau prea putin loc firii
omeneşti. Renaşterea îşi ia revanşa şi cade în monofizismul firii
omeneşti26. Echilibrul teandrismului hristologic a fost rupt. Cea mai
arzătoare problemă actuală este se regăsim acest echilibru.
• •
Simbolurile de credintă fac aluzie la o localizare simbolică: dacă
Tatăl este mai presus de orice lucru, Fiul este de-a dreapta Tatălui, iar
Duhul Sfânt este in Biserică Studiile recente asupra Simbolului
Apostolilor27 au rectificat textul orientăndu-se după Hipolit al Romei:
"Cred şi în Duhul Sfânt, in Sfânta Biserică, pentru invierea trupurilor'".
Hipolit urmează ideea foarte scumpă Sfântului lrineu, care atribuie
Sfântului Duh învierea trupurilor, care afirmă: "acolo unde este Duhul,
acolo este Biserica şi tot darul"28 şi îndeamnă ca orice credincios "să
alerge la Biserică, unde înfloreşte Duhul"29. "În Biserică a fost aşezată
împărtăşirea lui Hristos, adică Duhul Sfânt"30. De asemenea,
anaforaua traditiei apostolice spune: "adunând în unitate pe toti sfintii
care se împărtăşesc, ca să-i umpli de Duhul Sfânt". Cel care " a grăit
26. Acest ··lndoit adevli( dumnezeiesc şi omenesc, teologic şi filosofic. a fost lansat
de oamenii Bisericii. Mai târziu, după ce ;capă de sub stăpânirea dogmatică, creatia
omenească se leapAda de orice element transcedent şt cu aceasta lncepe drama umanis·
mului nereligios. Opera lui Shakespeare, spre exemplu, ne izbeşte prin absenta totală a
oricărei note religioase.
27. P. Nautin, Je crois il r'Esprit Saint. Studiu despre istoria si teologia Simbolului,
Paris. 1947.
28. Adv. haereses:XXIV. 1;
29. Hauler, LXXVI, 30, p. 117.
30. Adv. haereses: 111. 24, l.