Ortodoxia - Paul Evdokimov

ANTROPOLOGIA 83
o rezistenţă surdă; pe când "cel ce ar~ urechi de auzit" răspunde cu
bucurie la chemarea Stăpânului care face ospăţ mare. Cel ales este cel
care primeşte invitaţia, care strânge mâna, când primeşte darul. 'Vor
veni şi vor chiui de bucurie pe înălţimile Sionului, vor alerga Ia grâu, la
must 1
sufletul lor va fi ca o grădină bine udată" (Ieremia 31, 12).
In "vasele de pământ", Dumnezeu a pus libertatea Sa, chipul Său
de Creator şi vine să Se privească în ele. Omul trăieşte în timp, iar timpul
a fost creat cu el şi, pentru că este o fiinţă nedesăvârşită, creaţia sa
are latitudinea să se amelioreze, să se creeze ea însăşi, să se realizeze
după chipul lui Dumnezeu. "Noi suntem cruvEpyoi cu Dumnezeu (/
Corinteni 3, ~. co-lihughisitori în aceeaşi liturghie, în aceeaşi teurgie.
Dacă eşecul este posibil şi dacă ipoteza unei răstumări este implicată
chiar în actul creator al lui Dumnezeu, aceasta înseamnă că libertatea
"dumnezeilor", libera lor iubire constituie esenta persoanei omeneşti:
"Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna ... şi-L vei cunoaşte pe Iahve ...
Te-am iubit cu o iubire veşnică, fecioară a lui Israel" (Ieremia 31, 1);
"Fiţi roditori, înmulţiţi-vă, dati roade bogate!" Trebuie să înţelegem
această chemare a lui Dumnezeu şi să-i discernem înţelesul său cel mai
larg că: noua creatură izvorăşte din fântânile sfinţeniei.
Persoana omenească, în dimensiunea sa orizontală, este capabilă
să cuprindă tot ce este omenesc; ea este cu adevărat o persoană,
prosopon, numai prin această deschidere nemărginită a fiintei sale. Dar
temelia sa ipostatică este în dimensiunea verticală, în structura sateandrică:
"Ca Hristos să prindă chip în voi", iar omul "creşte până ajunge
Ia statura lui Hristos" numai în această nouă făptură, absolut nouă care
se dezvoltă în sine însăşi. Subiectul libertăţii şi al oricărei forme de
cunoaştere nu este deci niciodată omul pur şi simplu, ci omul ca membru
al Trupului integrat în Hristos, ceea ce demonstrează cu evidenţă
că natura conştiinţei omeneşti nu este deloc individuală, izolată schismatic,
ci este colegială 130 şi "teandrică". Ultimul cuvânt - teandric -
este al lui Dionisie Areopagitul; "energia teandrică" în Hristosl31 este
această unitate a celor două vointe şi a celor două libertăţi într-o singură
lucrare J •.lOva8tKGJc;l32 în care accentul cade pe unitate, fără să
slăbească în nici un fel autonomia fiecăreia.
Cuvântul latin persona, ca şi cel grecesc prosopon, înseamnă
iniţial "mască". Acest cuvânt, în el însuşi, conţine o adâncă filosofie a
persoanei omeneşti. Ea ne învaţă că nu există o ordine omenească
autonomă, căci a exista înseamnă a participa la fiinţă sau la neant.
Prin participare, omul realizează chipul lui Dumnezeu, sau prefăcătoria
130. EKpresia este a lui Y. Congar, care traduce aşa cuvântul rusesc sobornost.
131. EKpresia este reluată de Sfântul Maxim în Ambigua; P.G., 91, 1056 BC.
132./bidem, 91, 1044 D.