Ortodoxia - Paul Evdokimov

174 ORTODOXIA
toată constituirea sa perfect corectă. Sinoadele locale dobândesc deseori
valoare doctrinară universală, cwn sunt cele din 1341 şi 1351, care
au dogmatizat lucrările dumnezeieşti. Precizările doctrinare ale
Sinodului din Ierusalim. din 1672, se bucură de o mare autoritate.
Criteriul juridic formal al conditiilor puterii plenare, ambitia de a fi
"ecumenic" nu sunt deloc de ajuns. Este necesar ca orice hotărâre dogmatică
sau canonică să treacă printr-o "receptare" de către poporul
Bisericii. să pătrundă în Trup şi, în clipa în care ea se încorporează în
trupul şi sângele Bisericii. în care se identifică cu esenta sa, în care
este trăită ca atare, abia atunci poate fi calificată drept sobornicească,
când s-a identificat cu sământa apostolică. Dogma catolică a infailibilitătii
papei elimină nu faptul consensului prealabil al Bisericii, ci caracterul
său de necesitate, care, prin aceasta, ar da valoare definitiei
papale. Papa "consultă" colegiul episcopal înainte de a se pronunta,
dar caracterul său de dogmă este revelat abia în momentul definitiei
papale şi ex sese. in Ortodoxie, consensul poporului lui Dwnnezeu se
efectuează după definire spre a pecetlui, când este cazul, caracterul
dumnezeiesc al dogmei formulate ex consensu ecclesiae.
Sinodul din Ierusalim, care este prototipul sinoadelor, reflectă în
mod strălucit conditiile lăuntrice ale unanimitatii vietii apostolice: "Toti
credinciosii laolaltă puneau toate în comun" (Fapte 2. 44). În momentul
când trebuia luată o hotărâre: "Atunci apostolii şi bătrânii s-au
adunat ca să cerceteze acest lucru" (Fapte 15. 6); "Atunci apostolii şi
bătrânii, într-un gând, cu toată Biserica au hotărât..." (Fapte 15, 22);
"Noi am găsit cu cale, într-un gând fiind ... " (Fap_te 15, 25); "Căci
Sfântul Duh şi noi am găsit cu cale" (Fapte 15, 28). Intreaga Biserică ia
parte, fără să separe în nici un fel şi nici să opună sacerdotiul şi laicii.
dar nici să nu-i amestece, ci într-un gând desăvârşit cu toti membrii
unui singur Trup şi unui singur suflet.
Creşterea rapidă a Bisericii a scos in relief harul deosebit pe care-I
au episcopii ca să reprezinte Biserica lor. Dar Sfântul Ciprian a scris
clerului Bisericii sale, când era in exil: "Am hotărât să nu fac nimic fară
sfatul vostru şi fără aprobarea poporului. Când mă voi întoarce, vom
judeca toti împreună"l33. Monahii iau parte foarte intens la lucrarile
sinoadelor (începând cu sinodul al III-lea), iar la sinodul al VIII-lea ei au
fost cam 130 şi cu drept de vot.
in anumite conditii date, epis_copii duc cu ei insisi comunitătile lor
şi prin ei vorbeşte Biserica însăşi. In epocile mai tulburi şi când legătura
dintre episcop ~i Biserica sa slăbea, atunci se impun alte forme şi chiar
laicii erau asociati la lucrările sinoadelor. La Sinodul de la Moscova din
1917, a participat un nwnăr de laici. Cu toate acestea ei constituiau un
133. Epist., XIV, 4.