Ortodoxia - Paul Evdokimov

RUGĂCIUNEA BISERICD 307
uimire profundă. O teologie sau o spiritualitate a episcopatului, o teologie
a laicatului ar fi fost, puse absolut izolat una de alta, cu totul de
neinteles pentru Părintii Bisericii Părintii vorbesc necurmat de poporul
lui Dumnezeu, de preoţia universală, dar fără să facă cumva deosebirea
între clerici şi laici.
Deosebirea s-a produs nu în mentalitatea Părinţilor, sau în cadrul
spiritualitătii monastice (în deşerturi sau mânăstiri), ci în oraşe, în parohii,
iar cele dintâi semne îngrijorătoare apar chiar din veacul al lV-lea.
Laicii au fost cei care s-au dezbrăcat de demnitatea lor preoţească, s-au
sărăcit pe ei înşişi, s-au deşertat de firea lor preoţească, şi atunci episcopii
au ajuns din ce în ce mai mult centrele de condensare a sfinţeniei,
a ceea ce este preotesc. Evident că aceasta nu este o despărtire, şi cu
atât mai putin o opozitie, ci s-a creat o distanţă, care subliniază că laicii
au refuzat darurile Duhului Sfânt. Abdicarea lor de la starea preoţească
i-a făcut pe laici să nu fie decât ~tw'ttKoi sau chiar &vi~>ţ:x>t (lipsiti de
sfintenie, păgâni). Or, Taina mirungerii îl orânduieşte pe fiecare ca
membru al preoţiei universale, il introduce în ''tr.pa c5taK60"J.lTJ