Ortodoxia - Paul Evdokimov

1:'-iTRODUCERE ISTORICA 33
1:3iserici locale, el trece la comuniunea elementelor echivalente şi consubstantiale.
De aceea, pe lângă unitatea organică, vedem o întreagă
diversitate de traditii cu infăhşarea lor proprie, autonomă. Apusul (mai
.1les în teqlogia tomistă) atacă problemele intr-un chip analitic: el vede
mai întâi Intregul divin si apoi tre_ce la persoane; tot asa, va merge spre
l~isericile locale, pornind de la Intregul catolic, ca spre părtile acestui
intreg. ceea ce presupune o limoă unică. un cult unic. In catolicism,
toti se roagă: "pro Ecclesia tua sancta catolica", iar in Ortodoxie:
"Pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici. .. "65.
În Răsărit, pluralitatea scaunelor apostolice era un îndemn la
desăvârsita lor egalitate. În Apus, Roma, prin situaţia sa, se bucura singură
de prerogativa monarhică de centru eclesial. Această situaţie 1-a
făcut pe papa de la Roma să se simtă din ce in ce mai mult singurul
urmaş al lui Petru. Ortodoxia, dimpotrivă, a urmat conceptia Sfântului
Ciprian: orice episcop stă pe scaunul lui Petru (cathedra Petn), simbolul
local al valorii universale a unităţii credintei. Apostolul Petru a fost cel
dintâi care a prezidat adunarea euharistică şi orice episcop este
urmaşul său, este Petru, cu această putere sacramentală. Astfel, catolicosul
din Seleucia - Ctesifon era "Petru, căpetenia adunării noastre
bisericeşti". Orice patriarh este o căpetenie spirituală independentă,
urmaşul imediat al lui Petru66.
Dacă Ortodoxia se înfăţişează ca o "Cincizecime care durează
veşnic" şi găseşte în aceasta principiul unei puteri de natură colegială,
sinodală, în schimb, în Apus, Roma susţine că Petru care durează
veşnic este singurul domn şi vicar al tuturor puterilor lui Hristos.
Canoanele, al V-lea de la Niceea şi al Vlll-lea de la Efes, limitează
destul de limpede puterea patriarhilor, cu toate acestea patriarhul
l~omei nu a pierdut niciodată prilejul ca să-şi impună hotărârile sale
1 udecătoreşti Bisericilor locale.
Statul pontifical, în care papa deţinea cele două săbii şi încorona
pe regi, 1-a înălţat pe papă la demnitatea absolută de purtător al unei
puteri universale, sub toate formele sale, iar puterea aceasta era de
drept divin. Unele documente ca "Dona tia lui Constantin", sau
"Decretalele pseudo-isicloriene", cu toate că erau false, corespundeau
perfect acestei ideologii, pe cale de înfiripare. Cât despre greci, ei au
manifestat o atitudine cât se poate de naivă, absolut inconsecventă,
pentru că era pragmatică şi aceasta se va transforma, mai târziu,
intr-una din cele mai mari neintelegeri din istoria .Bisericii. Cufundaţi în
discuţii dogmatice, izolaţi deseori în conflicte locale insolubile, ei căutau
65. Y. Congar, Neuf cents ans apres, în "L'EgUse et les Eglises", Ed. Chevetogne,
voi. 1, p. 17.
66. B. Chabot, Synodicon Orientale, Paris, 1902, p. 204; W. de Vries, La conception
de /'Eglise chez les syriens separes de Rome, in "L'Orient syrien", 1958.