Ortodoxia - Paul Evdokimov

A:'IITROPOLOGIA 123
lumina necreată a Duhului Sfânt. lconomia Fiului şi-cea a Duhului converg
spre Tatăl, izvorul unităţii trinitare şi al vietii spirituale a oamenilor.
Sfintii"a căror inimă se înflăcărează de iubire pentru întreaga făptură"
se situează, prin aceasta, chiar în realitatea desăvârşită a întrupării.
"Rugăciunea lui Iisus" invocă chiar numele omenitătii Mântuitorului şi
se referă lăuntric la misterul euharistic, dar acesta implică epicleza ca
pe o conditie preliminară. În adevăr, Răsăritul nu a stabilit deosebiri
precise între daruri, între harisme, sau între virtuţile morale şi teologale,
nici nu a împărţit harul în har obişnuit şi har actual, aşa cum face
Apusul, ci a insistat deodată asupra naturii înfocate, dinamice a harului,
în toate formele de participare, în scopul îndumnezeirii. Sufletul, care
ajunge pnevmatofor prin har, este hristificat, iar aceasta înseamnă
yâJ.Loc; mistică şi înfierea îndurnnezeitoare299, săvârşită de Tatăl.
Crezul afirmă, când vorbeşte de Hristos, că este "lumină din
lumină", Jar Botezul se numeşte "luminare". Sfântul Simeon zice:
'Sufletul tău va străluci în întregime la fel cu Dumnezeu însuşi, când va
dobândi harul"300. Toată teologia Sfântului Grigorie de Nisa este
străbătută de acest adevăr: sufletul primeşte discul soarelui, conlocuire
divină percepută numai cu ochii credintei. Ochiul heliomorf vede ceea
ce îi este omogen, ca-natural, căci lumina este elementul său; ochiul nu
numai că primeşte lumina, ci şi emite lumină, dar pentru aceasta trebuie
să fie la fel cu ochiul Porumbelului, ochiul Duhului Sfânt30 1.
"Slava ochilor este să fie ochii Porumbelului"302, căci omul vede prin
Duhul Sfânt. Astfel, lumina Taborului contemplată de isihaşti arată
mărirea dumnezeiască necreată. Cele două căi, cea iluminativă şi cea
unitivă, converg şi răpesc duhul în Dumnezeu,care înseamnă "învierea
cea mică", "intrarea în lumina cea fără formă". "Pe măsură ce spiritul
se apropie de vederea lui Dumnezeu, el vede natura dumnezeiască cea
nevăzută"303. Viata este Adevărul şi ca atare nu poate niciodată să fie
formulată ca ştiintă304. Cu toate acestea întâlnim o mare insistentă
asupra celor două aspecte care structurează unirea mistică: prezenta
cea mai reală a lui Dumnezeu în sufletul îndumnezeit şi transcedenta
absolută a aceluiaşi Dumnezeu, care rămâne in se, veşnic neapropiată
şi în depărtări nemăsurate. Dumnezeu inventează o lume în mod liber
şi, cu ajutorul harului Său, intră în legături de reciprocitate cu ea; El nu
absoarbe persoana omenească, ci o înduhovniceşte prin lucrările Sale.
299. Sfântul Macarie, Horn. 1, 2, 3.
300. În "La VieSpirituelle", mai 1931, p. 209.
301. Sfântul Grigo.rie de Nisa, De infant.. .. , P. G., XLVI, 173 D.
302. In Cant., P. G., 44, 835 CD.
303. Aceasta este docta ignorantia; Sfântul Grigorie de Nisa, Vita Moys., P. G.,
44, 376 D.
304. Ibidem, 404 B.