Ortodoxia - Paul Evdokimov

248 ORTODOXIA
Tocmai absenta unor forme obişnuite face să se simtă uimitor de
aproape dimensiunea spirituală, adevărata profunzime a spiritului.
Trupul este abia schitat, mai mult îl ghicim prin cutele sobre ale
veşmintelor; uscăciunea lor aproape liniară nu mai atrage luarea-aminte
asupra anatomiei şi îndreaptă privirea spre lăuntricitate. De
altfel, totul este dominat de figură. lconograful începe să picteze întâi
capul, pentru că acesta dă dimensiunea şi pozitia trupului şi ordonează
întreaga compoziţie. Până şi elementele cosmice iau chipul omenesc,
pentru că omul este cuvântul cosmicBl. Ochii mari deschişi cu privirea
· lor fixă văd lumea de dincolo. Buzele subtiri sunt lipsite de orice senzualism
(patimile şi mâncarea), ele sunt făcute să cânte laude, să
primească euharistia şi să dea sărutul păcii. Nasul nu este decât o linie
curbă foarte fină, fruntea largă şi înaltă, iar uşoara sa deformare
accentuează elementul predominării contemplative a gândirii. Culoarea
închisă a chipurilor suprimă orice notă realistă şi senzuală. Poziţia
frontală nu distrage vederea prin dramatismul sufletesc al tinutei şi gestului.
Profilul întrerupe comuniunea, devine repede absenţă, dar acel
fată către faţă cu privitorul cufundă privirea în ochii spectatorului şi stabileşte
imediat o legătură de comuniune. Trupurile nemişcate, dar nici
o dată statice, concentrează tot dinamismul lor în privirea fetei. Orice
nelinişte, grijă, tulburare a gesticulatiei dispar înaintea păcii lăuntrice.
·Dimpotrivă, demonii şi păcătoşii îşi arată profilele şi dau dovadă de o
mare agitaţie, neputinţa de a contempla. Peisajul este însemnat cu ajutorul
formelor geometrice cele mai sumare ca expresie a realităţii; mai
curând sugerat ca prezenţă cosmică, el este fondul de pe care se
detaşează omul - pnevtna. Plantele şi clădirile nu au valoare în ele
înseşi, ci sunt semne folositoare pentru a accentua poziţia trupurilor şi
a sluji simbolismul compozitiei.
Culorile nu sunt niciodată şterse, nici întunecate. În afară de câteva
(aurul, purpura, albastru! azuriu etc.), ele se pot schimba, urmând
tema liniară. Ele impresionează, devin sonore şi uimesc prin densitatea
lor veselă. Tenurile culorilor: albastru pal, roşu ·auriu, verde deschis,
verde fistic, ultramarin, purpuriu, stacojiu formează multe nuante care
îşi vorbesc şi, în infinita lor catifelare, reflectează lumina dumnezeiească.
Schimbarea la fată este scăldată în aur, dar acolo unde
omenitatea lui Hristos este reliefată, kenoza82 este semnificată cu alte
culori. Există o întreagă ştiinţă a luminii. Nu există clar-obscurul, nici
ceva scos în relief cu ajutorul umbrelor, pentru că în lumea ico!'ln~!9J,
81 Este interesant de retinut faptul că Sinodul din 692, (în canonul 82) interzice
să fie înfăţişat Hristos în forma emblematică - mielul, peştele, căci ''chiar lucrul în sine
însuşi" s~a lepădat de umbra lui preînc~ipuitoare.
82. Kenoza semnifică smerenia lntrupării.