Ortodoxia - Paul Evdokimov

RUGĂCIUNEA BISERICU 247
folositoare pentru viata obişnuită, dar care nu cuprinde totul, adică nu
este o sinteză a tuturor punctelor de vedere. Cea mai curioasă
înşelăciune este profunzimea unui tablou, obţinută prin jocul optic al
liniilor care se apropie şi se depărtează de privitor, către o profunzime
ireală. Cubismul artei moderne caută să evadeze din aceste legi: analiza
acestor fenomene dezarticulează şi suprapune, însă nu reconstruieşte.
Iconografii nu ignorează nimic din aceste "tehnici", dar nu fac nici o
dată din ele conditia propriei lor arte. Arta lor este total insensibilă fată
de realitatea materială ca atare, aşa elim se înfăţişează ea opticii
obişnuite, ea impune spectatorutui propriile sale principii şi-1 învaţă
adevărata viziune. Această artă este o ştiinţă completă care ne face să
simtim, aproape "să pipăim" lumea "inteligibilă". Astfel, raporturile dintre
dimensiunile reale ale fiintelor şi l_ucrurilor sunt excluse într-o
icoană, pentru că aceasta nu zugrăveşte natura, ci trasează numai
chipul ei schematic şi o arată ca interiorizată, în supunerea ei fată de
spiritul omenesc. Ea tratează spaţiul şi timpul cu o libertate totală şi
lasă mult departe în urma ei toate îndrăznelile pictorilor abstracţionişti.
in ea, totul se desfăşoară în afara spaţiului - închisoare, pozitia
subiecţilor şi mărimea lor sunt definite de ochii minţii, în valoarea lor
proprie şi independentă. Forma plată dă libertatea de a folosi fiecare
parte în funcţie de ea însăşi şi de a păstra ritmul propriu compoziţiei.
Există icoane în care perspectiva 79 este răsturnată, liniile se
apropie de spectator, ceea ce dă impresia că personajele ies din icoană
şi vin în întâmpinarea lui. Aceasta este o viziune a spaţiului spiritual cu
ajutorul ochiului inimii, iar spatiul acesta se extinde în infinit (infinitul
bun, care dilată, nu infinitul rău, care închide). Perspectiva răsturnată
îşi are punctul său de plecare chiar în inima celui care contemplă
icoana. Volumul şi greutatea dispar, iar liniile aurite pătrund ca nişte
raze ale lucrării îndumnezeitoare, înduhovnicesc trupurile. Homo terrenus
devine homo caelestis, uşor, vesel şi înaripat. Trupurile parcă
s-au topit în aurul eterat al luminii dumnezeieşti. Fondul de aur
înlocuieşte spatiul tridimensionaJ 8 0. Totuşi libertatea de a compune
orice figură în independenta sa dă o suplete minunată iconografului ca
să subordoneze totul, centrului compoziţiei. Într-o biserică, trupurile
urmează liniile boltilor şi suferă modificări, adică la nevoie se alungesc
sau se avântă spre punctul central. Universalitatea este cea care armonizează
şi organizează întreg ansamblul iconografie.
79. W. de Grunlissen, La perspective, esquisse de son evolution des origines jusqu'a
la Rennaisssance, Ecole fr. de Rome, '"Melanges d'arch. et d'hist.'", 1911 (XXXI),
p. 393.
80. Asupra semnificatiei fondului de aur să se vadă Worringer, Griechentum und
Gotik.