Ortodoxia - Paul Evdokimov

RUGĂCIUNEA BISERICH 315
lăuntrică. Ea cere o operaţie chirurgicală care taie rădăcinile răului şi
scoate greşala afară, ceea ce necesită un martor care ascultă, ca să
scape de singurătate şi să-I pună pe cel ce se mărturiseşte în comuniune
cu Trupul. Descoperirea pozitivă a psihanalizei constă în aceea că
îl convinge pe pacient să stea de vorbă, să accepte un dialog sincer,
să-I ajute chiar în incapacitatea sa de a dialoga, să-I ajute să-şi
depăşească acea spaimă care-I împiedică să se ducă la altul, deci să
opereze înainte de toate singurătatea morbidă ca să restabilească
legătura cu altcineva, comuniunea. Istoricul Sozomen proclama în
secolul al V-lea: "ca să cerem iertarea, trebuie neapărat să ne mărturisim
păcatele"254. Cine se mărturiseşte îşi uşurează sufletul de greşeli;
dar cum le facem să nu mai existe? Conştiinţa nu este apăsată numai
de remuşcările păcatului săvârşit, ci ea are şi nostalgia nevinovăţiei
pierdute. Creştinul caută iertarea, dar în adâncul sufletului său el
nădăjduieşte desfiinţarea răului şi tocmai această desfiinţare atât de
mult dorită cere iertarea şi dezlegarea sa.cramentală. Chiar dacă am
eliminat din suflet greşala, prin faptul că am spus-o preotului, deci am
obiectivat-o, ea mai poate să ne supere chiar din afară. Numai iertarea
prin sfânta Taină o distruge fără putinţă de întoarcere şi aduce vindecarea
totală. Psihiatrii creştini, care cred cu tărie, cunosc această
lucrare specifică a Tainei care ne liberează total, şi-i trimit deseori pe
bolnavii lor să-şi desăvârşească tratamentul în "clinica" bisericească a
harului. A ajunge liber înseamnă să ştii să-ti foloseşti trecutul ca să
făureşti prezentul, să poti depăşi trecutul ca o cauză automată,
mecanică a comportării. Cine izbuteşte să scape de aceste cauze, acela
ajunge stăpân pe soarta sa, îşi structurează liber situaţia, stăpânind-o.
Actul iertării ne stabileşte în centrul raporturilor dintre Dumnezeu,
Sfântul, şi omul păcătos şi trebuie să ne dăm seama de nemăsurata
gravitate a acestui act. În acest act, însă, nu este implicată atât atotputernicia
lui Dumnezeu de a şterge şi spăla păcatele noastre; ci este
vorba de Mielul care a fost jertfit înainte de întemeierea lumii, este
vorba de Hristos care, după Sfântul Pavel, "a şters cu poruncile
(Evangheliei) zapisul ce era asupra noastră, care ne era potrivnic, şi 1-a
luat din mijloc, pironindu-! pe cruce" (Col. 2, 14). Crearea lumii este
înrădăcinată în jertfă, iar puterea de a ierta vine din pretul sângelui
vărsat pe cruce de Mielul răstignit. Numai pentru că Hristos a luat
asupra Lui păcatele lumii, El răspunde iubirii Tatălui în locul nostru cu
o iubire nespusă, şi astfel are puterea "morală" să şteargă şi să ne ierte
păcatele noastre şi să ne facă iarăşi fiii Tatălui. Rugăciunea domnească
condiţionează iertarea noastră de o "imitare" din partea noastră când
suntem invitati să coborâm în infernul vinovăţiei universale, unde toţi
254. P.G. 67, 1480.