Ortodoxia - Paul Evdokimov

ESHATONUL SAU LUCRURn.E DE PE URMĂ
337
Fenomenologia existentială este poate cea mai propice pentru
orice reflexiune asupra Absolutului. Fenomenologia observă felul
lucrurilor de a apărea si raportează conditiile sale la structura subiectivităţii
omeneşti pentru care apar lucrurile. Cu Husserl şi şcoala lui,
operatia de reducere fenomenologică a devenit inerentă reflexiunii
filosofice. Ea degajă imediatul de ceea ce-l ascunde. Astfel, această
dezvelire constă intr-o serie de purificări progresive. Reducerea eidetică
degajă esentele de accidental şi de artificial. Sub diversitate, descoperim
structura fundamentală: Eidos. Empirismul şi psihologismul sunt
depăşite şi apare transcendentalul. Esentele trimit la subiectul transcendental;
privirii sale pure, intuitiei sale apodictice, lumea i se oferă ca un
fenomen. Pentru a surprinde acest "eu" pur, trebuie realizată reducerea
transcendentală. Dar trebuie mers chiar mai departe, şi să reducem
receptivitatea până la activitatea originară. Transcendentalul nu izbucneşte
niciodată ca atare în constiinta psihologică, ci se pregăteşte pentru
aceasta. Îi cunoaştem intentia lui profundă numai prin experienţă
(gândirea este totdeauna gândirea a ceva, gândirea orientată), produsul
ei exprimă în afară ceea ce el este în lăuntru. Reducerea constitutivă
surprinde intuitia ca fiind creatoare de esente. Dar transcendentalul
denotă o multiplicitate intersubiectivă şi interobiectivă, iar diviziunea
între subiect-obiect persistă; chiar fiind constitutiv şi producător de
esente, transcendentalul nu este unul. Cugetarea nu este astfel ultima
realitate, nu este absolutul.
Reducerea se petrece asupra lumii în intregul ei, ea "suspendă"
sau pune "între paranteze" şi ceea ce îmi apartine, dar care nu este al
meu, până la sentimentele şi viata mea intimă, în ceea ce ea este
cufundată în durata istorică. Cugetarea astfel găsită este deasupra timpului
şi subiectului empiric. Ea este revelarea esentei mele extra-temporale,
experienta atât de mişcătoare a totalei eliberări de lumea empirică!
Dar dacă această libertate, ca Socrate din Fedon, poartă în ea o
"imensă nădejde", ea nu este mai confortabilă decât aerul rarefiat de
pe înălţimi: este momentul deschis al detasării şi al angajamentului
total, preludiul inventiv al unei aventuri spirituale, care cheamă la
anticiparea Valorii Absolute. Dar oare o ultimă reducere este posibilă?
Da, dacă a reduce nu înseamnă a suprima, ci a vedea ca relativ.
Multiplicitatea inter-subiectivă impune exigenta unitătii supreme. Dacă
ne optim la reducerile prealabile, trebuie să proiectezi acolo Absolutul,
şi atunci Deus non est, Deus est: Spiritul universal al lui Hegel, lumea
esentelor lui Husserl, lumea ideilor lui Platon, eul absolut al lui Fichte,
natura absolută a lui Spinoza, materia absolută a materialiştilor, societatea
absolută a lui Marx, paradisul terestru al utopiştilor, libertatea
absolută a lui Sartre. Ultimul exemplu este tipic pentru toate celelalte.