Ortodoxia - Paul Evdokimov

290 ORTODOXIA
spre Fiul şi li trimite Duhul Său: "Astăzi, Te-am născut"154. Când ne
deschidem Duhului, când primim in noi Porwnbelul, atunci ne deschidem
naşterii lui Iisus în El. Există o mişcare a Porumbelului care ne
duce la Hristos, in această naştere, când făptura "naşte" pe Făcătorul
ei (taina universală a Născătoarei de Dumnezeu continuată), iar in felul
acesta "Creatorul Se statorniceşte în inima făpturii". Duhul Sfânt
lucrează această naştere a lui Hristos, hristificarea omulwlSS_
Harul, ;eapte; este puterea lui Dumnezeu: "Veti lua putere mare,
venind Duhul Sfânt peste voi" (Fapte 1, 8). "Duhul harului" (Evrei 1 O,
29) este agentul divin al acestei puteri. Kenoza Duhului rezistă oricărei
definitii conceptuale a harului, iar teologia de şcoală se ocupă de
fenomenologia ei şi prea putin de ontologia ei. Scrisoarea patriahilor
răsăritenil56 face o deosebire între harul preventiv, luminător, care
este dat oricărui om, şi harul sfintilor şi justificativ. Harul din urmA
lucrează în sfintele Taine şi înfăptuieşte starea îndwnnezeită.
Crearea omului după chipul lui Dumnezeu predestinează, adică
predispune firea omenească la comuniunea cu Dumnezeu, îl deschide
spre interiorul harului. Această conformitate este fundamentală, pentru
că ea păstrează neatinsă libertatea omenească a optiunii. Harul este
postulat chiar de libertate, care îşi află in har continutul ei, acel ce, iar
harul presupune libertatea care este cum al său. Afară de această interactiune
şi complementaritate, mesajul evanghelic riscă să se transforme
în rigiditatea Coranului musulmanilor.
Ca urmare a căderii, lucrarea Duhului a devenit exterioară naturii
(astfel în regimul Vechiului Testament in care Duhul vorbeşte prin
profeti, dar nu este în lăuntru, nu este decât ca o tangentă la un cerc,
dar care nu-l pătrunde) şi numai la sfintirea Iordanului stă asupra firii
omeneşti a lui Hristos, o umple, şi doar în ziua Cincizecimii devine
lucrător din lăuntrul firii omeneşti. De atunci "Duhul ne este mai intim
decât noi înşine", după zisa patristică. Sinodul din Calcedon arată că in
firea omenească a lui Hristos este chiar natura noastră omenească (cel
de al doilea Adam) 157. Dogma despre cele două vointe în Hristos ne
învată interacţiunea lor; vointa omenească urmează liber vointa dwnnezeiască
"fără amestecare şi fără despartire" şi mai ales fără nici o
supunere automată. Această interactiune structurează personalitatea
154. Luca: 3, 22, şi varianta Ps. 2, 7.
155. Duhul ''face sufletul nostru rodnic, în acelaşi timp fecioară şi maică", el naşte
neîncetat pe Hristos în sânul său (Sfântul Maxim: Expos. or. dom., P.G. 90, 889 C).
156. Par. 3.
157. Întreaga fire este indumnezeită in potenţă. Apusul se ocupă mult mai mult de
mântuirea indivizilor. pe când omenirea întreagă s-ar înfătişa mai curând ca "massa peccati"
(a se vedea la Sfântul Leon cel Mare, P.L. 54, 192 C · 193 A).