Ortodoxia - Paul Evdokimov

INTRODUCERE ISTORICĂ 35
Hristos al Cărui vicar este, ceea ce-i conferă întâietatea asupra oricărui
sinod; nu este numai părinte, ci este şi învăţător al tuturor creştinilor,
iar aceştia toti îi datoresc supunere. E teoria plenitudo potestatis a pontifului
roman, care a ajuns clasică în Apus. Este puterea absolută
ipostaziată. Nil Cabasila (a doua jumătate a secolului al XIV-lea) a
arătat că schisma are cauza în opoziţia neîmpăcată dintre hotărârile
sinoadelor şi decretele papilor, care au valoare ex sese6B_ Din secolul
al XIII-lea, teologii răsăriteni, impresionati profund de descoperirea
acestei disonanţe neîmpăcate, au subliniat deosebirea dintre apostolat
şi episcopat şi cu aceasta au subminat pretenţia fundamentală a papilor
de a se îmbrăca cu autoritatea Sfântului Petru. Demnitatea apostolică
nu se poate transmite şi se reazemă pe întregul Trup al Bisericii.
Au avut loc numai între secolele al IV-lea şi al IX-lea şapte
despărtiri între Răsărit şi Apus - care au însumat mai mult de 200 de
ani. Ruptura din 1054 încă durează ...
Roma impune ecleziologia sa, concentrată în puterea de tip
monarhie. Consolidată de această mistică, fără nici o rădăcină posibilă
in Răsărit, Roma respinge autoritar pe toţi cei ce se deosebesc de ea
Cruciadele au rupt în mod violent ultimele legături; dictonul "mai bine
turbanul turcesc, decât mitra papală" dezvăluie amărăciunea şi cruda
deceptie a bizantinilor. Răsăritul, adânc îngrozit, s-a trezit deodată în
fata grozăviei unei erezii. Credinta curată reprezintă o limită hotărâtă şi
explică trezirea atât de bruscă a răsăritenilor. Faţă de erezia Romei,
nici un compromis, nici o "iconomie" nu mai puteau fi riscate.
Problema pur dogmatică a lui Filioque (ea însăşi impusă papilor de
puterea politica-imperială) se situează pe primul plan, dar nu mai putea
fi pusă corect în climatul spiritual al primatului catolic, eretic din
temelie pentru ortodocşi.
Trebuie să reafirmăm, mai mult ca oricând, adevărul istoric incontestabil
că: în Biserica Sinoadelor, unitatea era expresia Adevărului.
Niciodată nu au organizat oamenii unitatea, ci doar Adevărul produce
$1 impune propria sa structură unitară şi numai el organizează pe
oameni în adunare bisericească, în liturghie euharistică. Aşadar nu
putem ajunge niciodată la unitate pe căile unioniste, adică să despărţim
printr-un compromis - unitatea de plenitudinea credintei dogmatice.
Eşecul răsunător al sinoadelor de la Lion (1274)69 şi Florenta (1439)
demonstrează că este imposibil să se revină la încercările unioniste mai
nles că orice supunere, ca solutie a conflictului dogmatic, este sterilă.
68. De causis diss. in Ecclesia; P.G., 146, col. 685. A. Palmieri, Theologie dogmallljlle
orthodoxe, t. Il, p. 83.
69. Pentru că a primit aceste hotărâri ale sinodului eretic, Mihail Paleologul a fost
ll!l~diat excomunicat. Dacă printii dobândeau, relativ uşor, iertarea greşelilor lor morale,
dl111potrivă, niciodată nu au fost iertaţi pentru greşeli impotriva credintei.