Ortodoxia - Paul Evdokimov

ESHATONUL SAU LUCRURILE DE PE URMĂ 373
giei sale, ea consideră orice eterodoxie un fenomen al vietii sale proprii,
petrecut în lăuntrul realităţii sale istorice. Orice creştin botezat care
mărturiseşte credinta sa treimică este un membru mai mult sau mai
putin liber al Ortodoxiei, mai mult sau mai putin depărtat de inima ei
euharistică. Ortodoxia, prin marea sa iubire de oameni, exclude orice
prozelitism individual; tot aşa, ea nu reneagă nici un element din
credinta ei, dar refuză, aşa cum îi dictează traditia ei, unele metode de
mărturie, ca: uniformismul totalitar, unionismul prematur, integrismul
obscurantist78.
Efortul ecumenist îndreptat spre traditie ar putea fi mult uşurat,
dacă Reforma ar fi mai atentă la valoarea fundamentală a preotiei rânduite
prin actul dumnezeiesc ca martor care lucrează, înainte de toate,
în adunarea euharistică şi în regula de credintă; şi dacă Roma ar fi mai
atentă la valoarea centrală a vietii bisericeşti, din marea epocă dinaintea
separării, şi care este autoritatea supremă a sinoadelor, comuniunea
cu Trupul. lnfailibilitatea papei poate deveni, în acest caz, o
traditie locală. Nu este suficient faptul că au fost redescoperiti Sfintii
Părinţi. Din această descoperire trebuie să izvorască însăşi puterea
Părinţilor, continuarea creatoare a traditiei. Dar mai înainte de orice,
toti laolaltă trebuie să ne întoarcem la izvoarele Scripturilor şi ale
tradiţiei patristice a sinoadelor, spre o spiritualitate înviorată, adică
recentrată şi reorientată asupra misterului central pascal şi parusiac,
spre o adevărată întâlnire în tezaurul comun al vietii înseşi; o atare
înviorare se impune ca singura eficace pentru marea cauză a unităţii
creştine.
Terenul privilegiat al Ortodoxiei a fost de multe ori subliniat.
Conflictul fără ieşire dintre teologii protestanţi şi teologii catolici
decurge deseori din folosirea aceloraşi categorii de gândire. Ortodoxia
oferă un teren patristic deosebit, unde aceleaşi probleme pot fi puse
altfel şi pot primi solutii inaccesibile altfel: problema credintei şi a
faptelor, a libertăţii şi a harului, a autorităţii şi a profetismului, a ceHbatului
şi a căsătoriei. În cele din urmă, ea nu cere nimănui să se
supună puterii unei institutii istorice, ci îndeamnă să îmbrăţişăm
adevărul (spre exemplu, Crezul de la Niceea şi definiţiile celor şapte
sinoade). Nu teologii îşi prezintă exigentele lor, ci adevărul este cel care
primeşte şi introduce în comuniunea cu Ortodoxia. Ea nu impiedica
nicidecum păstrarea chipului istoric propriu şi traditiile valide ale
Părinţilor.
78. Sfântul hineu atrăgea energic atenţia lmpotriva integrismului care risca să
excludă profeţja din Biserică sub pretextul unei false prudente (Adv. haeres. III, 11, 91.