Ortodoxia - Paul Evdokimov

360 ORTODOXIA
Conceptia curentă despre suferintele veşnice nu este decât o
opinie şcolărească, o teologie simplistă (de natură penitentială) care
neglijează profunzimea unor texte ca: Ioan 3, 17 şi 12, 47. Oare
putem să ne închipuim că, pe lângă veşnicia Împărăţiei lui Dumnezeu,
Dumnezeu pregăteşte pe cea a iadului, ceea ce, într-un oarecare sens,
ar fi un eşec al planului dumnezeiesc, chiar o victorie parţială a răului?
Sfântul Apostol Pavel, în l Cor. 15, 55, afirmă contrariul. Dacă
Fericitul Augustin condamna milostivirile, o făcea ca să evite libertinismul
şi sentimentalismul; dar, pe de altă parte, argumentul pedagogic al
fricii nu mai merge azi, ci riscă să apropie creştinismul de islam.
Cutremurul înaintea lucrurilor sfinte scapă lumea de lipsa ei de gust, iar
iubirea perfectă înlătură teama (1 Ioan 4, 18).
Am putea, eventual, spune că iadul nu este veşnic, nici măcar în
timpul ca măsură obiectivă, ci doar în propria sa subiectivitate, care-I
lipseşte de fond şi îl face fantomatic; face din el o formă de inexistentă
subiectivă.
Sinodul al cincilea ecumenic nu a examinat chestiunea duratei
suferintelor iadului. Împăratul Justinian (care, în cazul acesta, seamănă
cu "dreptii" din istoria lui Iona, dezamăgit pentru că cei vinovati nu au
fost pedepsiti) a prezentat patriarhului Mina, în 543, doctrina sa personală.
Patriarhul a folosit-o ca să elaboreze unele teze contra neo-origenismului;
Papa Vigilius le-a confirmat. Din greşeală, acestea au fost
atribuite Sinodului al cincilea ecumenic. Această doctrină este doar o
părere personală, iar cea a Sfântului Grigorie de Nyssa, care-i este
opusă, nu a fost niciodată condamnată. Întrebarea rămâne deschisă şi
depinde, poate, de caritatea omenească57. Sfântul Antonie dă o formulă
din cele mai profunde: apocatastaza nu este o doctrină, ci
rugăciunea pentru mântuirea tuturor afară de mine, singurul pentru
care iadul există.
În cele din urmă, Satana va fi totodată lipsit de lume, care era
obiectul plăcerilor sale, şi redus numai la propria sa fiinţă. Fiinta, însă,
nu este nemărginită. Satanismul pur se epuizează când subiectul este
fără obiect. Dimpotrivă, inima Bisericii, mijlocirea sa maternă este fără
de margini. Sfântul Isaac vorbeşte de inima care arde de dragoste pentru
reptile, ba chiar pentru demoni. Ispăşirea se întinde pe întreg planul
creatiei divine. Dacă a doua moarte se referă la principiile răului,
57. Sfântul Grigorie vorbeşte chiar de răscumpărarea diavolilor (In Christ. res. or.;
P.G. 46, 609 C, 610 A). Sfântul Grigorie de Nazianz menţionează apocatastaza în Oratio
40, 36; P.G. 36. 412 AB. Sfântul Maxim Mărtunsttorul ne îndeamnă să păstrăm linişte
căci spiritul multimii nu este în stare să priceapă adâncul cuvintelor (Qu. ad Th. 43; ?.G.
90, 412 A); nu este înţelept să deschizi celor Upsiti de prudentă ochti asupra descrierilor
despre adâncul milosttvirii lui Dumnezeu (Cent. gnost. 2, 99, P.G. 90, 1172 0).