Ortodoxia - Paul Evdokimov

ECLEZIOLOGIA 143
Vechiului Legământ, într-un centru localizat, ci în Trupul lui Hristos.
Plinătatea Trupului este dată în Euharistie, ceea ce înseamnă că orice
adunare euharistică locală, corectă, adică în frunte cu episcopul său,
posedă plinătatea totală a Bisericii lui Dumnezeu, în Hristos. "Biserica
lui Dumnezeu din Corint", sau din oricare alt punct al spatiului, este
Biserica în totalitatea continutului său teandric. Universalul, dezbrăcat
de orice notiune spaţială, ca trup mistic se actualizează în local, care-i
locul plinei sale manifestări. Pluralitatea Cinelor Domnului nu atinge în
nici un fel unicitatea aceleaşi şi unicei Cine, căci pluralitatea locurilor nu
atinge în nici un fel unica şi aceeaşi Biserică sobornicească prezentă în
totalitatea sa hic et nunc. "Duhul Sfânt este de fată în fiecare din cei
ce-L primesc, ca şi când nu i-ar fi fost împărtăşit decât lui singur",
învaţă Sfântul Vasile23. În cunoscuta sa scrisoare referitoare la pelerinajele
la locurile sfinte, Sfântul Grigorie precizează: "Duhul Sfânt a
risipit pe apostoli peste tot pământul: acum, nici un loc, de-ar fi el cel
mai "sfânt", nu mai are o întâietate"24. Pluralitatea sa priveşte manifestările
unicei Una Sancta mereu egală şi identică cu ea însăşi.
Cantitatea numerică a locurilor şi fenomenologia lor sunt variabile, iar
realitatea "numenală" a ceea ce se manifestă este invariabilă: este
plinătatea lui Hristos peste care stă Duhul. Astfel, chiar pentru Sfântul
Ignatie: orice Biserică locală integrată în episcopul său - semnul cel viu
al lui Hristos - este Biserica sobomicească, universală, Una Sancta. Din
acest punct de vedere, radical deosebit de cel "universalist", nu poate
exista vreo parte din Biserică, Biserica este neîmpărţită, ea nu este
nicidecum o sumă: "Acolo unde este Hristos, acolo este. Biserica"25,
"acolo unde este Duhul, acolo este Biserica"26. Orice Biserică locală
are întreaga plinătate bisericească verticală, căci "învăţătura noastră
este în acord cu Euharistia şi aceasta o confirmă" (Sfântul Irineu)27.
Prezenta divină nu poate fi niciodată îmbucătăţită. Or, dacă
comunităţjle locale nu sunt decât părti, suntem siliti să afirmăm că
există o prezentă relativă, în raport cu plinătatea principiului care integrează
în el totalitatea eclezială. Găsim din nou una din variantele
"teoriei ramurilor"; integrarea lor este proiectată sau înspre Biserica
invizibilă a uneia din teologiile protestante sau spre "vicarul" văzut al lui
Hristos, centrul unităţii personificate a teologiei catolice. Or, dacă
Bisericile au comuniunea între ele, aceasta nu o fac pentru a forma,
adunându-se, o Biserică mai plină, ceea ce este un nonsens ("între trup
23. P. G., 32, 108-109.
24. Epistola 2, P. G., 46, 1012-1013.
25. Sfântul Ignatie, Către Smirneni, VIII, 2.
26. Sfântullrineu, Adv. haereses, III, XXIV, 1.
27. Adv. haereses, IV, 18, 5. Asupra doctrinei Sfântulul lrineu a se vedea Renz,
Die Geschichte des Messopfer Begriffes, 1901.