Ortodoxia - Paul Evdokimov

38 ORTODOXIA
credincioşi. Statul,care ajunge din ce în ce mai mult un stat autocrat,işi
afirmă drepturile sale şi trece sub tăcere datoriile sale fată de Biserică.
El anihilează din ce in ce mai mult Biserica, anihilând rolul ei social,
administrarea operelor de caritate. Drama celei de a treia Rome,
utopismul său, constă în mesianismul national, care ia locul misionarismului
ecwnenic al Bizanţului şi prin aceasta poartă toxinele secularismului.
Secolul al XVR-Iea marchează o criză adâncă. Teologii din Kiev,
cu Ştefan lavorski, introduc teologia latină, iar Teofan Procopovici
încearcă să o contrabalanseze cu o tendinţă luteranizantă. Odată cu
Petru cel Mare, absolutismul apusean se instalează in Rusia şi
desăvârşeşte opera de laicizare. Petru cel Mare nu admite ca Biserica
să făurească conştiinta statului şi reduce rolul Bisericii la trebuintele
imediate ale credincioşilor, pe care va avea grijă să le definească el
însuşi. De atunci inainte, statul imputerniceşte Biserica cu unele functii,
numai in măsura in care sunt folositoare statului. Aparatul sinodal
înlocuieşte vechiul patriarhal, dar el este de natură protestantă,
oarecum importat, căci se intitulează: "Departamentul confesiunii
ortodoxe".
Dar alături de Marea Rusie se dezvoltă, in adâncime, traditia
mistică, institutia staretilor12, se naşte Sfânta Rusie a nenumăratilor
călători care caută cetatea cerească. La sfârşitul secolului al XV-lea,
Sfântul Nil din Sorsk (1433-1508) aduce isihasmul din muntele Atos şi
lasă un tratat remarcabil asupra ascezei ortodoxe şi statutul vietii
mânăstireşti. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, Paisie Velicicovschi
(1722-1794) întemeiază o şcoală mistică, orientată spre Filocalie şi
spre rugăciunea lui lisus. Ucenicii săi se intorc din Moldova in Rusia,
reinvie traditia rugăciunii neîntrerupte, precum şi rânduiala staretilor.
Cele mai vestite centre palsiene sunt Mânăstirile Optina şi Sarov,
aceasta din urmă indrumată de Sfântul Serafim, mort în 1833, şl contemporan
cu Puşkin. Coexistenta Sfântului Seraflm şi a lui Puşkin, dar
şi faptul că se ignorau reciproc. dovedesc tragismul căilor paralele ale
ascezei şi ale culturii- iar problema raporturilor lor lăuntrice se va pune
in fata gândirii ruseşti la inceputul secolului al XX-lea.
Rusia, credincioasă Bizantului, cultivă o infătişare deosebită a
sfinteniei ruseştl73: chipul lui Hristos Kenotlc, smerit ("nebunii în
Hristos"). Pe de altă parte, pe lângă domnitorii sfinti in slujba lumii,
mal vedem şi staret! care îşi desfăşoară lucrarea lor harismatică tot in
72. 1. SmoUtschl; Leben unei Lehre der Starzen, Vienne, 1936.
73. 1. Cologrivof, Essai sur la saintetl en Russie, Ed. Bayaert, Bruges 1953; E.
Behr-Sigel; Prlere et saintetl dans l'Eglise russe, Paris; G. Fedotov, Treasury of Russian
Spirituality, Shed and Ward, London, 1950.