Ortodoxia - Paul Evdokimov

64 ORTODOXIA
mul binelui şi răului: dacă acest dualism nu este de totdeauna, este pentru
totdeauna.
Deoarece păcatul este o pervertire, orice antropologie care
porneşte de la elementul demonie al firii omeneşti se găseşte încercuită
de termenii săi imanenti: la început. îngerul cu sabia de foc, care
opreşte intrarea omului în rai, iar la sfârşit, infricosata judecată, cu lacul
de foc. Raiul şi Împărăţia lui Dumnezeu s-ar găsi în ruptura nivelelor
ontologice, absolut transcendente, fată de destinul lumii de aici66.
Deoarece lipseşte o învătătură mai aprofundată despre chipul lui
Dumnezeu din om, care are o importantă fundamentală în antropologie,
întruparea şi harul {gratia. iresistibilis) apar ca niste acte arbitrare
divine, care-I constrâng pe om. deoarece izvorăsc dintr-o realitate
transcendentă omului, din ceva care-i este străin şi exterior (gratia.
forensis).
Pentru Răsărit, fundamentul antropologiei îl constituie, făra
îndoială, elementul divin al firii omenesti: adică chipul lui Dumnezeu
(imago De!). Este vorba de chipul lui Dumnezeu, dinainte de păcatul
originar. În adevăr, la Părintii bisericesti. numai destinul initiaL numai
starea din rai definesc fiinta omenească; chiar după cădere, această
stare paradisiacă apasă cu toată greutatea asupra destinului pământesc
al omului. Eshatologia, ca dimensiune existentială a timpului, este inerentă
istoriei; ea ne înlesneşte cunoaşterea tainică a lucrurilor prime si
ultime şi presupune, aşadar. o oarecare imanentă a raiului şi a
Împărătiei lui Dumnezeu. Sfântul Grigorie de Nisa67 spune: "Raiul a
devenit accesibil omului". Această nostalgie a nemuririi şi a raiului pierdut
este normativul firii celei adevărate şi. tocmai pentru aceasta.
constituie izvorul oricărei nostalgii, care are corespondentul in prezenta
absolut reală a Împărăţiei, timpul liturgic este de pe acum chiar eternitatea,
iar spaţiul orientat în chip liturgic este de pe acum Răsăritul
Împărăţiei68. Eternitatea nu este nici înaintea timpului şi nici după
timp, ci ceea ce îl deschide asupra propriei sale dimensiuni.
Judecata din urmă apartine tot timpului; intors spre istorie. ea
priveşte trecutul. Or, antropologia se deschide eshatologic asupra termenului
său adevărat: taina viitorului (sacramentum futun), adică integrarea
întregii iconomii pământeşti in Împărătia cerurilor. Sfintenia
creaturii celei noi transcende sfâşierile timpului istoric către venirea
66. Dar. in slujba de la Crăciun, textul liturgic, interpretând Ioan 1, 51, spune că
îngerul cu sabia de foc se depărtează de arborele vieţii: euharistia.
67. P.G., 49, 401; tot Sfântul Grigorie de Nisa, Despre fecicrie, in P.G., 46, 374 CD.
68. Annus est Christus - căci intreg anul liturgic şi toate zilele sale formează ziua
mântuirii. Temp/um est Christus - căci toate runctele spatiului sunt particulele lui
Temp/um mundi, ele sunt sfintite în măsura in care participă la prezenţa universală a lui
Hristos.