Ortodoxia - Paul Evdokimov

RUGACIU:'IEA BISERICa 293
Infernală şi transcende spre acea bucurie pe care a simtit-o prietenul
Mirelui, şi spre acel "Fiat" al Slujitoarei.
"Eu stau la uşă şi bat", zice Domnul, şi El bate la uşa propriului
Său chip din om, şi aşteaptă în mod real kenotic, şi nu predetermină
nimic. Hotărârile lui Dumnezeu şi chiar prezicerile Apocalipsei pot să-şi
arate caracterul lor conditionall59bis: libertatea omului le poate schimba.
Acel "fiat" al omului, rugăciunea sa, minunile credintei sale, acea
noutate absolută a sfinţeniei introduc o cauzalitate sinergică, mai presus
decât orice necesitate preliminară a unei legi generale; aceasta este
"cauzalitatea creatoare": o cauză absolut nouă, fără legătură cu efectele
precedente şi care naşte un efect nou şi duce dincolo spre noi legături
multiple, în care domneşte iubirea liberă şi împărătească şi în care
orice ascultare şi orice supunere îşi pierd semnificaţia lor obişnuită şi
trec la "cu totul Altul". Toată taina icoanei numită Deisis constă în
aceea că ea ne dă, în acelaşi timp, şi imaginea judecăţii din urmă şi
imaginea nuntilor Mielului.
La nivelul său adevărat, credinta nu este niciodată o simplă adeziune,
ci un dialog, o invitare abia sugerată, o chemare aproape imperceptibilă,
nicicând irezistibilă, pentru că Dumnezeu nu convinge pe
nimeni "nici cu puterea Sa, nici cu forta; ci cu Duhul Său" (Zaharia 4,
6). Dumnezeu Se aşază "la inima crea turii Sale", mai mult, in inima
creatiei Sale, ceea ce "răscumpără" raporturile spirituale, le eliberează
din categoriile timpului nostru. Viciul pre-destinării, al pre-ştiintei
constă în aceea că introduce în Dumnezeu-Creatorul acele adverbe
"înainte" şi "după", de narură temporală: în felul acesta, cauza primă se
situează în timp, prevede şi deci predestinează, determină totul160_
Dar eternitatea dumnezeiască şi credinţa religioasă care sunt
inrădăcinate în libertate nu presupun împărţirile falsificate ale timpului
nostru. lntroducând acest "pre", trecutul şi viitorul, este deformat
"prezentul veşnic"161 al lui Dumnezeu şi chiar capacitatea credintei de
a transcende orice "pre" spre acest prezent dumnezeiesc, deci putinta
unei fiinte temporale de a se înălţa la ceea ce este în afară de timp. Cel
mult am putea spune că libertatea îşi are oarecum necesitatea sa proprie
lăuntrică, adică necesitatea de a se manifesta printr-o optiune.
Amploarea acestei libertăţi contine şi opţiunea cea mai de temut: aceea
de a se decide împotriva lui Dumnezeu. Libertatea, însă, are în ea şi
ceva imposibil: ea nu se poate determina decât referindu-se totdeauna
159 bis. A se vedea textele din Ieremia: 18, 7-10; 26, 2-3 şi 13.
160. Au fost teologi care impingeau determinismul până acolo, încât negau faptul
c~ !\dam ar fi avut bbertate. inaint2 de cădere. Adam era predestinat să cadă, aşa cum
Hristos a fost predestinat să-Şi verse sângele Său pentru cel aleşi.
161. A se vedea: Louis LaveUe: La dialectique de /~eterne/ present.