Ortodoxia - Paul Evdokimov

20 ORTODOXIA
pregătitoare" a spiritualitătii creştine şi au numit pe filosofii greci "discipolii
lui Moise". Altii, cum este Psellos, vedeau în oricare gândire
adevărată initierea in aşteptarea mesianică. Platon a fost numit ''precursor
al creştinism ului", căci numai el a întrevăzut ceea ce este dincolo
de intelegere şi s-a oprit la conceptia despre Unu[22. Aristotel a rămas
prizonier al categoriilor logice şi al "demonstraţiilor", iar el este criticat
numai ca teolog care se apropie de dogmă într·un chip prea omenesc.
Neoplatonismul a ferit gândirea răsăriteană să alunece pe panta conceptuală
şi a situat-o într-o perspectivă deosebită de cea a scolasticii
medieva[e23, şi mai ales de nominaUsm, necunoscut în Răsărit. De la
sfârşitul secolului al Xl-lea inainte, Apusul se găseşte la o cotitură
hotărâtoare, care-! desparte de Răsărit. De atunci, s-a efectuat o trecere
de la lumea asemănării şi a participării, de la viziunea de sinteză,
la un univers al cauzalităţii eficiente, la analiza scolastică si la instruirea
creştină prin şcoală. Seva biblică şi patristică a început să slăbească şi a
fost înlocuită cu ratiunea teologică. Secole de-a rândul, misiunea
Bisericii a fost lipsită de inspiratia pur evanghelică. Scolastica formulează
un fel de statut al cunoaşterii religioase, cu o metodă analitică,
de tip rational. Orientul, însă, preferă cunoaşterea ca intelepciune
divină, în care converg dogma, contemplarea mistică, teologia şi
filosofia. Cu cât Occidentul manifestă, îndeobşte, nevoia de a defini, cu
atât Orientul nu numai că nu are nevoie să definească, dar simte chiar
nevoia să nu definească24. Liturghia catolică, la inceputurile sale şi
privită in ansamblul ei, are o parte didactică, catehetică simtitor mai
dezvoltată fată de nota dominantă de taină din Uturghia răsăriteană25.
Dar nu există numai deosebiri de legătură şi metodă, ci şi de gust şi
interes: Răsăritul, mai mistic. cultivă meditaţia asupra indumnezeirii, iar
Apusul, mai inclinat spre moralizare, se interesează de felul in care
omul va da socoteală de faptele sale în fata lui Dumnezeu26. Aceasta
se vede şi din preferinta pedagogică pe care Apusul o acordă vietii
cenobitice, mai apropiate de exercitarea virtutilor şi mai uşor controlabilă.
Răsăritul va socoti că viata eremitică este un har deosebit dăruit
celor aleşi, unde omul ajunge mai de-a dreptul la unitatea şi simplitatea
pe care o presupune starea de îndumnezeire27. "Sfântul egoism"
22. Dimpotrivă, călugării mai simpli din muntele O~mp, din Bitinia, numai că
auzeau de numele lui Platon şi se şi închinau şi bâlbâiau blesteme impotriva lui.
23. A se vedea o violentă reacţie a Sfântului Simeon al Tesalonicului, Dialogue
contre les heresies. P.G., 155, 140.
24. Y. Congar, Neuf cents ans aprh, In "L'fglise et les Eglises", Ed. Chevetogne,
voi. 1, p. 46; M.D. Chenu, u theologie au Xll·e siecle, V rin, 1957.
25. A se vedea Baumstark, Grundgegensoetze morgenloendischen und abendloendischen
Christentums, Rheine, 1932.
26. G. Bardy, Le sens de /'Unite dans I'Eglise et les controverses du V-e siecle, in
"L'Annee theologique", 1948, P· 167.
27. Dom A. Stolz, L'Ascese chretienne, Ed. d'Amay, 1948, p. 52-55.