Ortodoxia - Paul Evdokimov

28 ORTODOXIA
iar după el, începe vremea enciclopediilor, în care creatia este înlocuită
cu citate şi justificări prin consensus patrum. Tot în această vreme,
temele teologice trec în poezia liturgică, care absoarbe astfel însăşi
esenta gândirii patristice52. În momentul unei oarecare opriri a
gândirii patristice, Bizantul a ştiut să creeze cea mai adâncă sinteză
teologică în liturghia sa. După Simeon Noul Teolog, lumina dumnezeiască
străluceşte în lăuntrul Bisericii, cu aceeaşi strălucire ca în vremea
Apostolilor, şi formează acest optimism voios, tocmai pentru că
este ţrăit, şi care strigă: moartea nu va mai avea putere asupra noastră.
In legătură strânsă cu viata liturgică, vedem că se dezvoltă în
mânăstiŢi traditia meîntreruptă a teologiei experimentale a marilor
mistici. In secolul al X-lea, trăieşte Sfântul Simeon Noul Teolog, care
stăruieşte asupra participării la lumina dumnezeiască. Otwxoc;
.jn).av8p(J)7toc;- "săracul, iubitorul de oameni", îi îmbogăţeşte pe toti cu
bogătia sărăciei sale - iubirea de Dumnezeu. Pentru el învierea începe
aici, înainte de a trece în lumea cealaltă. Sfântul Simeon continuă
traditia Sfântului Grigorie de Nisa şi a "Convorbirilor duhovniceşti"53:
tradiţia experierii directe a inhabitării lui Dumnezeu. Sfântul Simeon
este unul din cele mai înalte vârfuri mistice şi dacă împarte prestigiul
său cu alti maeştri mai putin străluciti, ca: Sfântul Macarie, Sfântul [sac
Sirul, sau Sfântul Ioan Scărarul - în schimb imnele sale despre Iubire îi
înflăcărau pur şi simplu pe contemporanii săi, iar prezenţa sa, şi azi tot
aşa de vie, se explică numai prin marea sa bunătate cu care împărtea
bucuria mistică cu orice om, îi dăruia sfinţenia sa strălucitoare.
Muntele Atos este locul celor dintâi discutii asupra isihasmului; ele
duc la sinoadele din secolul al XIV-lea, unde s-a dezbătut doctrina
Sfântului Grigorie Palama. Sfântul Grigorie este ilustrarea cea mai de
pe urmă şi neîntrecută a spiritualitătii bizantine. incă odată şi pentru
totdeauna se înaltă spre a reafirma inima spiritualitătii ortodoxe: participarea
la Dumnezeu cu ajutorul energiilor dumnezeieşti, ultima
explicatie a tainei îndumnezeirii (Theosis).
11. Isihasmul
Isihasmul desparte radical Răsăritul54 de RomaSS. Traditia aceasta
asupra soartei omului, în lumina teologiei Sfântului Duh şi a energi-
52. Este timpul când impăratul Vasile alU-lea întocmeşte calendarul bisericesc, iar
Simeon Metafrastul alcătuieşte textele Sinaxarelor etc.
53. Atribuite Sfântului Macarie Egipteanul.
54. Sinodul din Constantinopol. de la anul 1351, canonizează definitiv învăţătura
Sfântului Grigorie Palama, ca expresie autentică a credintei ortodoxe.
55. "Această învăţătură pnvită in principiile sale fundamentale nu este numai o
eroare filosoficl!; ci din punctul de vedere catolic este chiar o adevărată erezie", afirmă cu
gravitate Jugie, Palilmas, in "D.T.C.", t. XI, col. 1767.